Ministerul de Finanţe a atras de pe piaţa internă aproximativ 3,5 miliarde de euro, la care se adaugă şi emisiunea de bonduri în dolari. România s-a îndatorat într-un ritm ameţitor de la începutul lui 2012, într-o tentativă de a acoperi cât mai repede nevoia de finanţare pentru tot anul.
Statul şi-a propus să atragă de pe piaţa internă prin licitaţiile de titluri de stat de până acum aproximativ 8 miliarde de lei, însă a împrumutat de aproape două ori mai mulţi bani, adică 15 miliarde de lei. Se mai adaugă la banii împrumutaţi şi emisiunea de obligaţiuni pe piaţa externă, prin care statul a atras 1,5 miliarde de dolari de pe Wall Street.
Cu alte cuvinte, de la începutul anului, România a împrumutat 20 de miliarde de lei sau 4,6 miliarde de euro, de două ori mai mult decât banii împrumutaţi în aceeaşi perioadă din 2011. Cele 4,6 miliarde de euro împrumutate la începutul acestui an reprezintă aproximativ 29% din nevoia de finanţare estimată de Ministerul de Finanţe pentru tot anul. Calculele mai arată că statul a împrumutat, în medie, 132 de milioane de euro în fiecare zi lucrătoare de la începutul anului, adică 5,5 milioane de euro pe oră.
Cu o datorie publică de 33,3% din PIB la sfârşitul trimestrului al doilea din anul trecut, România rămâne printre statele membre ale UE fără probleme, din acest punct de vedere. În Uniune, datoria medie se ridică la 82,2% din produsul intern brut.