Datoriile României se mută pe termen mai lung

banci, datorii, refinantare, termen lung, Vlad Muscalu

O consecinţă a acestui fapt este că băncile şi companiile din ţară au început să mărească maturităţile obligaţiilor financiare externe, arată datele publicate de Banca Naţională a României. Datoria externă pe termen scurt a României a scăzut în iulie cu 1,2 miliarde de euro. Pe de altă parte, datoria pe termen mediu şi lung a crescut cu 2,5 miliarde de euro în aceeaşi lună. “Este posibil să vedem cum datorii pe termen scurt se refinanţează cu datorii pe termen mediu şi lung”, explică Vlad Muscalu, economist la ING Bank România.

Pe de altă parte, rostogolirea datoriilor pe termen mai mare ar putea să se datoreze şi unei decizii luate în martie de banca centrală. Consiliul de Administraţie al BNR a eliminat atunci rezervele minime obligatorii pentru pasivele cu scadenţe reziduale mai mari de doi ani, începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2009.

Economistul ING nu exclude posibilitatea ca mărirea maturităţilor datoriei să fie o reacţie oarecum întârziată a băncilor locale la decizia BNR.
Datoria externă a României cu scadenţa până într-un an, preponderent a mediului privat, a scăzut în 2009 cu 5,2 miliarde de euro, până la 17 miliarde la sfârşitul lui iulie. În acelaşi timp, cea pe termen mediu şi lung a crescut cu 8,5 miliarde de euro faţă de anul precedent.

Din această sumă, 4,8 miliarde de euro reprezintă prima tranşă a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional care a intrat în vistieria băncii centrale. Astfel, cam 3,7 miliarde de euro aparţin mai ales mediului privat.

Ultimele Articole