Atât asigurările de răspundere civilă auto (RCA), cât şi cele Casco au înregistrat creşteri importante în ce priveşte valoarea daunelor, se mai arată în comunicat. Astfel valoarea daunelor pe segmentul Casco a crescut cu 52,61% , iar pe segmentul RCA cu 54,82%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008.
Ponderea cea mai mare în portofoliul companiei, respectiv de 81%, o deţin, ca şi până acum, asigurările auto. În acelaşi timp, afacerile din asigurări Casco au crescut cu 1% faţă de primul semestru al anului trecut, până la 323,76 milioane lei. Pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie (RCA), valoarea primelor brute subscrise a fost de 159,89 milioane lei, cu 0,12% mai puţin, se mai arată în comunicat.
La asigurările de tip Property (asigurări de incendiu şi calamităţi naturale), Omniasig a înregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 78,53 milioane lei, cu 3,76% mai puţin decât în perioada similară a anului anterior.
Pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă generală, afacerile companiei au crescut cu 16,43%, până la 8,64 milioane lei. Compania a înregistat o creştere importantă a afacerilor (68,60%) şi pe segmentul asigurărilor de mijloace de transport aeriene, ajungând la prime brute subscrise de 3,62 milioane lei. De asemenea, şi asigurările de bunuri în tranzit (Cargo) au crescut în această perioadă, cu 33%, până la 5,87 milioane lei.
Astfel, Omniasig a înregistrat prime brute subscrise de 595,95 milioane lei (141 milioane euro), în primul semestru al acestui an, în scădere cu 3% faţă de cele din perioada similară din 2008.
Rezultatele companiei au fost raportate conform conform standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS).
Omniasig, al doilea jucător de pe piaţa românească de asigurări, face parte, din 2005, din grupul austriac Vienna Insurance Group, care mai controlează în România companiile Omniasig Life, Omniasig Pensii, Unita, Agras, Asirom, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă.