‘Ceea ce se întâmplă în acest moment, este de fapt o încetinire a ţărilor occidentale şi o creştere a ţărilor emergente. Este o schimbare completă a raportului de forţe’, a declarat Azim Premji, preşedinte al companiei Wipro, în cadrul unei mese rotunde ce a avut loc în prima zi a Forumului, care reuneşte aproximativ 35 de şefi stat şi de guvern, precum şi 2.500 de decidenţi din întreaga lume.
‘În doi ani, economia ţărilor emergente va fi egală, sau chiar mai importantă decât economia americană’, a declarat miliardarul indian.
Cel mai important reprezentant chinez al Fondului Monetar Internaţional, Zhu Min, a estimat la rândul său că reluarea creşterii mondiale continuă să fie alimentată mai ales de giganţii asiatici, precum India şi China.
‘Pe pieţele din economiile emergente, creşterea este foarte puternică. China va termina anul cu o creştere de aproximativ 9%, India va creşte cu aproximativ 8%’, a declarat fostul vice-guvernator al Băncii Centrale Chineze.
Cea mai mare parte a experţilor au subliniat în cursul dezbaterii că economia mondială este într-o stare mai bună decât anticipaseră anul trecut.
Chiar profesorul de la universitatea din New York, Nouriel Roubini, supranumit ‘Dr. Doom’ pentru previziunile sale pesimiste, a apreciat că ‘paharul este pe jumătate gol, pe jumătate plin’, cu elemente pozitive şi riscuri. La capitolul riscuri, Roubini a menţionat criza datoriilor în cadrul zonei euro şi creşterea preţurilor la materii prime în anumite regiuni.
Inegalităţile sociale între ţările dezvoltate şi cele sub-dezvoltate constituie un risc major, mai apreciază analiştii. ‘Această creştere a inegalităţilor este cea mai serioasă provocare pentru întreaga lume (…). Nu cred că lumea i-a acordat suficientă atenţie’, a apreciat Zhu Min.
Martin Sorrell, director general al WPP, al doilea grup de publicitate din lume, a observat la rândul său că nu există ‘numai o evoluţie de la vest către est, dar şi dinspre vest către sud’. ‘Suntem în deceniul Americii latine, cu Brazilia care organizează Cupa Mondială şi Jocurile Olimpice. Şi în Asia, nu sunt doar India şi China, ci şi ţări precum Pakistan, Bangladesh sau Tailanda’, a subliniat el.