eMAG.ro, care a anunţat astăzi o creştere a cifrei de afaceri de 52% în primele şase luni ale anului, până la 62 milioane euro, va continua politica de extindere a vânzărilor în cât mai multe domenii, prin intermediul Marketplace sau chiar direct, cum o face cu produsele de tip bricolaj.
„La anul să nu vă miraţi că o să vindem maşini. Probabil că o să vindem”, a declarat Radu Apostolescu, vicepreşedinte, director de dezvoltare eMAG.ro.
N-ar trebui să mire pe nimeni faptul că eMAG.ro va vinde maşini, potrivit lui Apostolescu. Oficialul eMAG.ro a dat exemplu eBay.com, care vinde o maşină la 1,6 minute.
Potrivit lui Apostolescu, eMAG.ro are toate şansele să reuşească în domeniul auto, dar şi în alte domenii, pentru că este privit de către consumatorul român ca fiind un magazin online generalist, de unde ar putea cumpăra orice.
Va reuşi, a spus Apostolescu, pentru că eMAG.ro are un trafic de aproape 2 milioane de vizitatori unici pe lună şi o rată de conversie de trei ori mai mare decât rata de conversie medie din mediul online.
„Putem vinde orice înseamnă retail”, a spus Apostolescu.
Directorul general al eMAG.ro, Iulian Stanciu, a spus că piaţa de retail din România se ridică la aproximativ 35 miliarde euro.
Potrivit lui Stanciu, eMAG.ro are faţă de magazinele tradiţionale avantajul costurilor mult mai reduse. În comerţul tradiţional, a spus acesta, costurile se ridică la aproximativ 20% din venituri, incluzând aici costurile pentru chirie, salarii şi altele.
„La noi aceste costuri sunt sub 10%”, a spus Stanciu.
Întrebat dacă eMAG.ro are în plan listarea la bursă, directorul companiei a spus că acest lucru se va întâmpla, probabil, în doi, trei ani şi se va lua în calcul bursa din România.