De exemplu, anul trecut, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a primit spre executare silită un numar total de 2.140 sentinţe/hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze penale, valoarea totală a prejudiciului stabilit prin acestea fiind de 1,98 miliarde lei, conform informațiilor Fiscului.
Cu toate acestea, volumul sumelor recuperabile prin executare silită este de doar 922,45 milioane lei, ceea ce reprezintă doar 46,4% din valoarea totală a prejudiciului de recuperat comunicat. „Diferența de 53,6% constituie, în fapt, un prejudiciu nerecuperabil similar arieratelor nerecuperabile”, spun reprezentanții Fiscului într-un document.
În același document, ANAF explică și care sunt cauzele recuperării atât de reduse a creanțelor provenite din sentințe penale transmise ANAF spre recuperare. Potrivit Fiscului, aceste cauze sunt:
1. Întarzieri semnificative în transmiterea către organele fiscale teritoriale a hotărârilor penale ramase definitive spre recuperare;
2. Existenţa unor perioade mari de timp între momentul emiterii unei sentinţe penale de către prima instanţă de judecată şi momentul rămânerii definitive şi executorii a acesteia, perioadă în care, în multe cazuri, inculpaţii înstrăinează bunurile din patrimoniu.
3. Imposibilitatea înscrierii măsurilor asiguratorii la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară în cazul bunurilor pentru care nu este deschisă carte funciară de către debitori.
4. Comunicarea dificilă cu Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară și cu alte institutii (direcţiile / Compartimentele de impozite şi taxe locale, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Autoritatea Navală Română, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Depozitarul Central, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
5. Neinstituirea măsurilor asiguratorii de către organele de cercetare penală.
6. Bunurile supuse executării silite nu prezintă interes pentru piață și apartin, de regulă, unor persoane private de libertate şi au un grad avansat de uzură fizică şi morală.
7. În unele situaţii sentinţele penale definitive se comunică fără a fi însoţite de documente din care să rezulte măsurile asiguratorii, punerea acestora în executare nefiind posibilă.
8. Evaluarea bunurilor sechestrate de natura imobilelor nu poate fi realizată în absenţa proprietarului sau împuternicitului acestuia.
9. Persoane cu debite de valori foarte mari, private de libertate, fără bunuri şi venituri urmăribile.