CEZ a înaintat o ofertă pentru a cumpăra pachetul de 37% din acţiunile pe care furnizorul şi distribuitorul de electricitate Electrica le mai deţine la CEZ Servicii, dar aceasta a fost considerată nesatisfăcătoare de către oficialii societăţii de stat. “Oferta iniţială a fost foarte mică. CEZ a îmbunătăţit-o apoi, dar valoarea a rămas, totuşi, de câteva ori mai mică decât preţul pe care cehii l-au plătit deja către Fondul Proprietatea, celălalt acţionar minoritar de la CEZ Servicii”, au explicat sursele citate.
CEZ a anunţat pe 21 octombrie că a achiziţionat de la Fondul Proprietatea (FP) 12% din CEZ Servicii în schimbul a 1,6 mil. euro. Potrivit surselor, boardul CEZ nu are intenţia de a aproba o nouă ofertă pentru acţiunile controlate de Electrica la CEZ Servicii. “Discuţiile sunt suspendate pentru moment şi, în principiu, Electrica şi CEZ vor continua să fie acţionari”, au mai spus sursele în cauză. Nici oficialii CEZ şi nici cei ai Electrica nu au putut fi contactaţi pentru comentarii. CEZ Servicii Piteşti a încheiat 2008 cu o cifră de afaceri de 74,19 mil. lei (20 mil. euro), un profit net de 3,05 mil. lei (0,83 mil. euro) şi cu 468 salariaţi.
CEZ a finalizat la începutul lui octombrie preluarea de la Electrica a pachetelor de titluri, de aproape 19%, deţinute la CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare, pentru care a plătit 145,36 mil. euro. FP comunicase, încă de la sfârşitul lui septembrie, că şi-a vândut participaţiile de la CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare, pentru care încasase 229,59 mil. euro. În total, CEZ a plătit pe cele patru pachete de acţiuni 375 mil. euro.