De ce o sumă atât de mare nu a reuşit să calmeze investitorii? Unii experţi spun că în loc să alunge temerile investitorilor, bailout-urile au avut efectul contrar, scrie WSJ.
Structura bailout-urilor destabilizeaza piaţa, spune Paul de Grauwe, profesor de economie la Universitatea Leuven din Belgia.
Mare parte din problemă stă în condiţiile cu care au venit aceste fonduri de urgenţă, făcute astfel încât să fie acceptabile pentru contribuabilii germani.
În primul rând, ajutoarele au venit foarte târziu. În cazul pachetului de 110 miliarde euro destinat salvării Greciei, guvernul de la Atena a putut să ceară ajutorul abia după ce a pierdut accesul la pieţele financiare şi a ajuns într-un punct fără întoarcere. În cazul Irlandei, deşi guvernul pare a fi fost aproape forţat să ia împrmutul UE-FMI, randamentele cerute de investitori la obligaţiunile suverane crescuseră atât de mult, încât finanţarea datoriei devenise nesustenabilă.
Astfel, până la momentul în care se pune în aplicare programul de asistenţă, investitorii în bonduri se reorientează deja către următoarele ţări vulnerabile şi solicită recompense mai mari pentru riscurile asumate.
După ce ţările intră în acordul de asistenţă financiară, acestea trebuie să se supună unor condiţii dure de austeritate, din nou necesare pentru a satisface pretenţiile Germaniei. Totodată, austeritatea dură ridică întrebări şi în privinţa sustenabilităţii datoriilor ţării în cauză, astfel că odată ce au crescut, ratele de dobândă cu greu mai coboară.
Sustenabilitatea unei datorii suverane se calculează după trei factori: produsul intern brut, mărimea datoriei şi dobânda care să plăteşte pentru aceasta.
Pentru niciunul dintre cei trei factori programele actuale de asistenţă financiară nu oferă confort. În primul rând se creează premisele mai degrabă pentru o scădere a economiei. “Condiţiile de austeritate ataşate sunt prea dure”, spun Grauwe. Guvernele sunt forţate să taie cheltuielile, lucru ce poate declanşa o spirală economică descendentă.
Apoi, ponderea datoriei în PIB creşte, atât pentru Grecia, cât şi pentru Portugalia. Asta se întâmplă pentru că deşi deficitele bugetare scad, vor fi în anii următori mai mari decât creşterea nominală a PIB.
Ratele de dobândă cerute pentru asistenţa financiară din partea UE sunt mari, de peste 6% – preţul total este uşor coborât de către contribuţia FMI, care oferă finanţări mai ieftine. Asta înseamnă că Irlanda îşi refinanţează mai scump datoriile acumulate la dobânzi mici în anii de boom economic.
“Programul irlandez nu rezolvă nimc. Datoria publică ce va ajunge acum la aproximativ 130% din PIB nu a fost redusă cu niciun cent. Dobânzile pe care statul irlandez va trebui să le plătească nu au fost reduse cu niciun cent, dată fiind rata de 5,8% a împrumutului internaţional. După câţiva ani, va trebui să înceapă rambursarea nu doar a dobânzii, dar şi a principalului. Irlanda îşi va transfera aproape 10% din venitul naţional pentru plata deţinătorilor de obligaţiuni, an de an”, spune Barry Eichengreen de la Universitatea Berkeley din California.
Astfel, aranjametele europene de asistenţă financiară create pentru a opri criza datoriilor au reuşit doar să înrăutăţească situaţia, în opinia multor analişti.
Economistul şef de la Citigroup, Willem Buiter, scrie într-un studiu publicat recent că Irlanda, ţară în care sistemul financiar a ajuns în posesia guvernului, este de facto insolventă. La fel şi Grecia. Iar Portugalia se află într-o postură similară, dar mai puţin dramatică.
În această situaţie, singurele şanse pentru aceste ţări – poate şi pentru Spania – sunt fie finanţări la costuri reduse (pe care celelalte ţări nu par dispuse să le ofere), fie o restructurare a datoriilor pe seama deţinătorilor de obligaţiuni.
