Conducerea Facebook a depus, in aceasta saptamana, dosarul de listare la bursa, dezvaluind ca intentioneaza sa puna pe piata titluri in valoare de aproximativ 5 miliarde de dolari.
S-au gasit cu aceasta ocazie multi carcotasi care spun ca Facebook este supraevaluata si ca investitia in reteaua de socializare nu e una promitatoare.
Astfel, daca unii analisti sunt de parere ca Facebook o sa valoreze jumatate de trilion de dolari pana in 2015, altii nu par atat de increzatori, scrie Business Insider, citat de incont.ro.
Consultantul financiar, Rob Black de la Wealth Preservation & Retirement Planning, spune ca apar doua probleme in viziunea optimista a investitiei in Facebook.
Prima problema tine de incetinirea accesarilor zilnice si lunare ale utilizatorilor activi pe site-ul de socializare: In 2010, media lunara a accesarilor a crescut cu 69%, iar in 2011, cresterea a fost de doar 39%. Cat despre accesarile zilnice, in 2010 cresterea utilizatorilor activi a fost de 77%, iar in 2011 de 48%.
Un al doilea aspect problematic apare in situatia in care Facebook creste sumele alocate achizitiei de utilizatori noi. In 2011 profitul se ridica la 1,76 miliarde dolari, in timp ce costurile si cheltuielile din acelasi an ating 107%, depasind astfel rata de crestere a veniturilor.
Matthew Crowe, CEO la Ahhha.com, spune ca „Facebook nu genereaza o valoare reala. In timp ce Zuckerberg pretinde ca aduce oamenii impreuna pe Facebook, de fapt ii face sa se conecteze din ce in ce mai putin la realitate”.
Shaun Saunders, CEO la GraffitiPR, spune despre reteaua de socializare ca are un efect prin care ii face pe utilizatori ineficienti. „Iti distrugi creierul si relatiile, incepi sa spui si sa faci lucruri intr-un loc deschis, pe care in conditii normale nu le-ai fi facut”, relateaza sursa citata.