Mirajul Uniunii Europene a determinat guvernul, companiile şi gos-podăriile din ţara vecină să ignore datoriile care se acumulau accelerat, în numele convergenţei cu standardele Ves-tului. Ceea ce s-a crezut a fi o scurtătură, s-a dovedit a fi o fundătură aproape fără speranţă.
După jaful şi minciunile guvernelor socialiste anterioare, recunoscute chiar de fostul premier Ferenc Gyurcsány, autorităţile prezente şi viitoare ale Ungariei, indiferent de culoarea lor politică, vor trebui să explice populaţiei de ce este nevoie de austeritate pe termen nedefinit.
Alternativa ar fi declararea falimentului, ieşirea din Uniunea Europeană şi instaurarea unui nou contract social, în centrul căruia să se afle libertatea economică.
Sub pretextul unei posibile depăşiri a ţintei pentru deficitul bugetar, autorităţile europene au sus-pendat acordarea fondurilor alocate anterior Ungariei. Motivul real pare să fie încălcarea „principiilor” europene în noua constituţie şi îngrădirea „independenţei” băncii centrale.
Cum s-ar explica altfel poziţia UE, în condiţiile în care nu sunt prevăzute sancţiuni pentru majoritatea ţărilor europene, care se află deja cu mult dincolo de ţintele de deficit bugetar? De ce nu s-au revoltat autorităţile europene şi când guvernul de la Budapesta a anunţat naţionalizarea fondurilor private de pensii? Sau încălcarea cu impunitate a dreptului de proprietate este în concordanţă cu principiile democraţiei europene?
O serie de concesii în ceea ce priveşte independenţa băncii centrale nu au fost suficiente pentru Banca Centrală Europeană, care a stabilit noi condiţii pentru începerea negocierilor cu FMI.
În cadrul mitingului organizat cu ocazia zilei naţionale, premierul Orban a declarat că „o bancă centrală independentă nu înseamnă că aceasta este independentă de naţiunea sa”, iar „o bancă centrală independentă este aceea care protejează economia naţională de interesele străine”, după cum scrie Wall Street Journal. Se pare că premierul Orban a înţeles bine esenţa acestei dispute din jurul băncii centrale: nu grija pentru independenţa Băncii Naţionale a Ungariei a determinat reacţiile UE şi BCE, ci stabilirea clară a centrului de putere faţă de care trebuie să se manifeste dependenţa.
Declaraţia lui Viktor Orban vine în condiţiile în care UE insistă ca jurământul depus la preluarea pos-turilor de conducere din băncile centrale să reflecte apartenenţa acestora la sistemul băncilor centrale din Europa, adică interesul naţional să fie subordonat marelui plan şi visului de aur al Uniunii Republicilor Sovietice Europene.
Banca centrală a Ungariei a arătat, de curând, că a învăţat bine arta şantajului european, când a declarat că începerea negocierilor cu FMI şi primirea unui nou credit ar deschide calea pentru reducerea dobânzii de politică monetară.
În aceste condiţii, Viktor Orban poate să organizeze mitinguri pe bandă rulantă pentru a declara că maghiarii nu acceptă să fie trataţi ca cetăţeni de rangul al doilea în Europa sau că Ungaria nu va fi o colonie a Uniunii Europene.
Ungaria va fi pedepsită de către Uniunea Europeană şi oferită drept exemplu pentru ţările Uniunii care nu fac parte din zona euro, la fel cum a fost pedepsită şi Grecia, ca exemplu pentru membrii zonei euro. Bineînţeles că aceste misiuni de pedepsire şi subjugare nu pot fi realizate fără colaborarea „dezinteresată” a politicienilor locali, a căror conştiinţă a fost pătrunsă adânc de spiritul idealurilor europene, astfel încât orice urmă a interesului naţional a dispărut sub datoriile acumulate.
La mitingul din Piaţa Kossuth, premierul Orban a mai declarat că „suntem mai mult decât familiarizaţi cu adevăratele caracteristici ale asistenţei tovărăşeşti nesolicitate, chiar dacă aceasta vine purtând un costum scump şi nu o uniformă cu epoleţi”. Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a răs-puns atacurilor de la Budapesta, prin intermediul purtătorului său de cuvânt, declarând că „cei care compară Uniunea Europeană cu URSS arată o lipsă completă de înţelegere a democraţiei”.
Oare câţi politicieni din Estul Europei îşi mai aduc aminte cu „nostalgie” de ajutoarele tovărăşeşti ale Uniunii Sovietice? Dar, mai ales, câţi sunt gata să recunoască deschis că diferenţele dintre cele două Uniuni ale Sovietelor dispar cu o rapiditate extraordinară? Mai mult pe Bursa
