Sondajul a fost realizat în perioada 8 – 19 aprilie 2011, la nivel naţional, pe un eşantion reprezentativ de peste 1.000 de persoane şi a vizat motivele pentru care românii vor să se trateze în clinicile private.
Peste 70% dintre români aleg clinicile private pentru calitatea serviciciilor oferite, peste 45% dintre ei recurg la clinicile private datorită igienei şi condiţiilor civilizate de aici, peste 43% dintre români vin în privat datorită atitudinii personalului medical, în timp ce 39% dintre ei aleg clinicile private datorită timpului scurt de aşteptare.
Peste 34% dintre ei vin în clinicile private pentru aparatura performantă, în timp ce aproape 30% dintre ei le preferă clinicilor de stat, datorită lipsei plăţilor informale, arată studiul IMAS.
Care sunt cele mai vânate specialităţi medicale din privat
Peste 70% dintre intervievaţi vin la clinicile private pentru recoltarea analizelor de laborator.
Aproximativ 20% dintre ei aleg să trateze în clinici private probleme din sfera oftamologiei şi ginecologiei.
Peste 16% dintre respondenţi vin în clinicile private pentru servicii de imagistică (RMN, tomografie, radiografie, ecografie).
Cele mai cunoscute spitale private din România sunt, în succesiunea aceasta, Life Memorial Hospital, Maternitatea Regina Maria, Spitalul Euroclinic, Spitalul Pelican din Oradea şiSpitalul Arcadia din Iaşi, conform studiului IMAS.
Cât de des spun românii că merg la medic
În 2011, 3% dintre români susţin că nu au mers deloc la medic (scădere abruptă de la 13% în 2010).
Tot în 2011, peste 22 % dintre români declară că merg la medic o dată pe an. Indicatorul a rămas la nivelul lui 2010.
Numărul celor care spun că merg la medic de mai multe ori într-un an a urcat cu 15% faţă de cifra înregistrată în 2010.
Aproximativ 30% dintre români declară că au fost internaţi cel puţin o dată într-un spital în ultimii 2-3 ani.