Este rar ca ţările din estul Europei să fie subiectul unei atât de mari atenţii din partea britanicilor. Contextul acestei dezbateri – aderarea recentă a acestor ţări la Uniunea Europeană – ar fi trebuit, probabil, să marcheze ieşirea lor finală de sub o barieră de ignoranţă şi ostilitate reciprocă. Totuşi, cea mai recentă dezbatere din Marea Britanie a dezvăluit însă că există percepţii adânc înrădăcinate.
Alex Drace-Francis, profesor asociat de istorie culturală europeană la Universitatea din Amsterdam şi totodată un specialist pe probleme româneşti, susţine că oamenii din această parte a Europei s-au confruntat mult timp cu prejudecăţi „uneori la limita rasismului, chiar dacă nu axat pe culoare”. Drept dovadă, un scriitor britanic care vizita Bulgaria, România şi statele vecine înainte de Primul Război Mondial îşi intitula cartea „Prin Europa Sălbatică”.
Legăturile României cu lumea latină i-au convins pe unii observatori occidentali să o considere un loc mai „civilizat” decât teritoriile vecine balcanice şi slave. Cu toate acestea, percepţiile populare despre România s-au fixat pe câteva simboluri excepţionale, dar puternice. Chiar înainte ca Bram Stoker să îşi plaseze romanul „Dracula” în Transilvania, povestirile despre obiceiurile şi superstiţiile ciudate au făcut impresie asupra publicului britanic. Minoritatea romă (ţiganii) – uneori confundată cu românii – reprezintă un alt element „exotic”, dar în cele din urmă înţeles greşit. Alex Drace-Francis, ale cărui cercetări au vizat prezenţa românilor în sursele britanice din secolul al 18-lea până în prezent, sugerează că britanicii par „aproape mândri să vorbească despre România ca despre un loc ciudat”.
Au fost şi excepţii. În pofida unor note derogatorii, „Trilogia Balcanilor” (1960), scrisă de Olivia Manning, oferă o relatare vie despre România din timpul războiului, apreciată şi de către români. Cu toate acestea, Războiul Rece a consolidat ideea de stranietate ameninţătoare a României. Dictatorul român Nicolae Ceauşescu a fost curtat un timp de Occident atunci când a sfidat conducerea sovietică (efectuând chiar şi o vizită de stat în Marea Britanie în 1978). Cu toate acestea, revoluţia care l-a îndepărtat a fost una sângeroasă la Bucureşti, spre deosebire de manifestaţiile paşnice care au însoţit căderea Zidului Berlinului sau Revoluţia de Catifea din Cehoslovacia.
Prin urmare, nu a părut niciodată probabil ca românii să fie îmbrăţişaţi în noua familie europeană la fel de uşor ca alte naţiuni aflate anterior în spatele Cortinei de Fier. Scriitorii britanici de articole de călătorie invocă în continuare imagini ale ciudăţeniei României – uneori comice, alte ori sumbre, iar acoperirea unor problemelor reale, cum ar fi corupţia, se dizolvă în platitudini despre lipsa de încredere pe care ţi-o dă locul.
Alţi comentatori se concentrează pe lucrurile lăsate neafectate – cum ar fi satele din Transilvania – într-o ţară descrisă ca fiind încă cu mult în urma nivelului european de dezvoltare. Acuzaţiile potrivit cărora carnea de cal a înlocuit carnea de vită în abatoarele din România şi apoi trimisă în Marea Britanie au fost recent adăugate la acest amestec (de păreri).
Cum percep însă locuitorii României legăturile lor internaţionale? Dr. Drace-Francis, care a cercetat, de asemenea, imaginea românilor despre Europa de Vest, susţine că, în pofida restricţiilor de călătorie stricte din timpul Războiului Rece, românii au fost încurajaţi în mod oficial să îşi considere civilizaţia legată atât de vest cât şi de est. Intelectualii români au simţit, în mod tradiţional, o puternică afinitate, cu cultura franceză, dar mai puţin cu cea britanică. Între timp, migraţia românească recentă a favorizat Italia şi Spania, cel puţin în parte datorită percepţiei unui patrimoniu latin comun.
Pe de altă parte, creşterea gradului de cunoaştere a limbii engleze în rândul tinerilor români ar putea face din Marea Britanie o destinaţie atractivă. Cu toate acestea, criza economică din zona euro ar putea să fi afectat imaginea bună de care se bucura Europa în ochii românilor. Istoria şi locaţia României fac pasibilă ţara de ‘mai multe solidarităţi”, sugerează Drace-Francis. Un patrimoniu religios comun ortodox răsăritean este, spre exemplu, uneori evocat pentru simpatia faţă de Serbia şi Grecia.
Prin urmare, susţine autorul articolului, o posibilă migraţie a românilor în Europa va fi modelată de un amestec complex de factori vechi şi noi. Acoperirea mediatică britanică, deşi prezintă situaţia fără precedent, se bazează de multe ori într-o măsură surprinzătoare pe anxietăţile şi stereotipurile mai vechi.
