De la zero la brand

Când o afacere este dezvoltată de la zero – fie și dacă este pe un segment apropiat de cel cunoscut anterior –, iar succesul vine relativ repede, nu este exagerat să comprimăm businessul într‑un singur cuvânt – revelație. Cam asta se poate spune în cazul lui Dan Balaban, care, prin 1997, a decis să renunțe la distribuția de vinuri, deși era cel mai mare distribuitor din țară, cu peste 500 de sortimente de vinuri, pentru a deveni producător. Astăzi se dovedește că a fost inspirat, pentru că vinul produs de el se bucură de faimă în țară, iar brandul DAVINO devine tot mai cunoscut afară, în țări precum Franța, Austria, Germania, Ungaria, Slovacia, Danemarca, Suedia sau SUA, acolo unde sub 10% din producție se regăsește în wine‑boutique‑uri și în restaurante selecte.

PRIMII PAȘI. Totul a început în urmă cu cincisprezece ani, când Dan Balaban s‑a hotărât să tatoneze podgoriile din țară, pe care, de altfel, le cunoștea îndeaproape. A ajuns pe la Blaj și Târnave, dar, pentru că vinurile roșii nu sunt reprezentative aici, a ales Dealu Mare, unde a gasit Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc și Merlot. După un an, Balaban și‑a găsit și partenerul potrivit, cel care deține știința producerii vinului, pe oenologul Bogdan Costăchescu, căruia nu i‑a trebuit prea mult timp să renunțe la ideea de a pleca în Canada pentru a dezvolta afacerea cu Balaban. Au achiziționat, mai întâi, 4 ha de vie, de la particulari și de la IAS Ceptura, pentru ca mai apoi să cumpere până la 42 ha, din care 35 ha au fost replantate cu bani europeni. În prezent, dețin 68 ha, iar ținta, pentru următorii ani, este extindarea suprafeței de vie până la 80 ha, tot în zona Ceptura, acolo unde se duc lupte dure între producători, pentru fiecare metru pătrat de viță‑de‑vie, și unde prețurile pot ajunge la peste 8.000 de euro hectarul. Dan Balaban avea deja relații în industrie, dar nu a mizat neapărat pe asta, atunci când a început afacerea. „Am dezvoltat acest business, studiind ani de‑a rândul producătorii și produsele lor, cu numele cele mai mari din lume“, spune Dan Balaban, care și‑a fixat ca model crame celebre din Bordeaux, precum Chateau Latour, Chateau Margaux, Chateau Lafite Rothschild. Dar are un deosebit respect și față de producători autohtoni: Vinarte și SERVE, pentru că îi plac vinurile Prince Matei (Vinarte) și Cuvee Charlotte (SERVE).

DESCHIZĂTORI DE DRUMURI. Primul an de recoltă a fost 1999, dar s‑a început cu un vin din 1997. Până în 2004, a mers pe locații închiriate, iar în acest an a fost inaugurată propria cramă, cu bani SAPARD. Investiția s‑a ridicat la 2 milioane de euro. De la început, vinul a fost poziționat pe segmentul superpremium. Dar, ceea ce atunci era considerat de înaltă calitate, acum ar fi inclus la categoria mediu, în România. Piața a evoluat, dar cei doi producători i‑au luat‑o înainte, astfel că au devenit promotorii cupajelor. „Am făcut mii de încercări, de‑a lungul anilor, și am sesizat că, oricât de bună ar fi o Fetească Neagră, un Merlot sau un Cabernet Sauvignon, dacă încerci și știi cât din fiecare se oferă împreună, dacă găsești formula optimă, obții ceva deosebit“, dezvăluie Balaban din secretul DAVINO, considerat de către experți cel mai bun vin din România. Primul cupaj s‑a realizat în patru luni. Acum se face într‑o lună‑două. Pentru cei doi producători, cupajele și rose‑ul reprezintă o reală povocare a tehnologiei. Nu este ușor să obții rose, pentru că depinde mult de îndemânarea tehnologului. Pe de altă parte, nici nu este ieftin, deoarece se strică struguri Cabernet și Merlot, care sunt folosiți în vinuri roșii, care aduc bani. „Acum nici nu avem cum să nu îl producem, toată lumea ne percepe așa“, precizează Balaban. Vinurile sunt vândute, în principal, pe piața internă, în rețeaua HoReCa, și în câteva magazine specializate, iar o parte se duce la export. Cele mai solicitate vinuri DAVINO și care se vând, de regulă, în avans sunt Sauvignon Blanc, Flamboyant și Domain Ceptura Rouge. Vinul forte al brandului, din punctul de vedere al volumelor, este seria Domaine Ceptura, Blanc, Rose și Roșu. Prețurile de raft, în magazinele specializate, variază între 80 și 130 de lei. Cel mai ieftin vin DAVINO este Alba Valahica (Fetească Albă) și costă în jur de 60 de lei, iar cel mai scump este Rezerva Roșu, care ajunge la 250 de lei. Dacă ar fi să facem o comparație cu vinurile fine de afară, vinurile DAVINO sunt mai aproape de cele din Bordeaux, „dar, ca să fim mai preciși, cred că gustul DAVINO este situat undeva între Bordeaux și vinurile din nordul Italiei, zona Piemonte“. Anual, se produc 200.000 de butelii sub marca DAVINO, iar din celelalte branduri, peste 150.000. Balaban afirmă că a atins o creștere financiară, anuală, de circa 30%, iar afacerea s‑a dezvoltat cel mai mult în anii precedenți, mai puțin în 2009, când creșterea a fost de aproximativ 7%. Anul trecut, a obținut un profit în jur de 400.000 de euro, iar pentru 2012 se așteaptă la o cifră mai mare cu 100.000 de euro. Producătorul susține că este greu de apreciat valoarea busi­nessului, lucru cunoscut cel mai bine în cazul unei eventuale oferte de achiziție totală sau parțială a companiei, dar „vă pot spune că s‑au investit peste 2,5 milioane de euro“.

VIZITĂ SELECTĂ. Presupunând că DAVINO ar fi, la acest moment, de vânzare, prețul ar fi considerabil ridicat de brandul în sine, de imagine, în proces de creștere în străinătate. Vinul DAVINO a fost degustat chiar și de către renumitul consultant și producător, Michel Rolland, care și‑a exprimat admirația în scris. Și, „nu doar că Michel Rolland a avut amabilitatea de a ne transmite aprecierea sa, ci ginerele său (David Lesage, care este managerul și directorul de vânzări al Rolland Collection – n.r.) a spus că ne va vizita la Dealu Mare, în perioada următoare“, spune, cu o deosebită satisfacție, Dan Balaban, și, pe bună dreptate, este o confirmare a calității vinului său. Nu este însă cuprins de vraja succesului și spune că „mai trebuie să treacă ceva timp pentru a crește cota de popularitate a brandului, dar, fără îndoială, cu fiecare an care trece, devenim mai notorii“. Și nu îi este deloc ușor pentru că, afirmă el, „imaginea noastră este strâns legată de cea a țării“, cum „întreaga imagine a industriei viticole românești este legată de cea a României, în sens politic, economic și social“.