Potrivit Administraţiei Naţionale „Apele Române’, creşteri importante de debite s-au înregistrat pe râurile din bazinul Bârlad şi pe cele din spaţiul hidrografic Dobrogea. Astfel, în aceste zone, s-au produs scurgeri importante, cu efecte de inundaţii locale, pe torenţi, pâraie şi râuri mici necadastrate.
Pagubele înregistrate au fost cauzate de cantităţile mari de precipitaţii căzute pe arii restrânse şi subdimensionarea sistemelor de canalizare din zonele afectate.
Cele mai mari cantităţi de precipitaţii s-au înregistrat în bazinul Vedea, respectiv de peste 100 litri/metrul pătrat. Cantităţi (de peste 50 l/mp) se înregistrează pe râurile: Bârlad, la staţiile Băceşti şi Negreşti (judeţul Vaslui), râul Râmnicu Sărat, la staţia Puieşti, râul Durduc, la staţia Frenciugi (judeţul Iaşi), pe râul Racova, la staţia Oprişiţa, pe râul Tutova, la staţia Rădeni, râul Berheci, la staţia Boşia. Prin urmare, au fost depăşite cotele de inundaţie pe râurile: Bârlad, la staţia Negreşti (peste 150 cm), Durduc, la staţia Frenciugi (peste 10 cm), Racova, la staţia Oprişiţa (cu 15 cm), pe râul Tutova, la staţia Rădeni (cu 81 de cm).
Cotele de atenţie au fost depăşite pe râul Casimcea, la staţia Cheia şi pe râul Topolog, la staţia Săraiu.
Până în prezent, lucrările hidrotehnice aflate în administrarea ANAR s-au comportat în condiţii de siguranţă, iar echipele Apelor Române sunt pregătite să intervină cu materiale şi utilaje, fiind impusă starea de vigilenţă maximă şi monitorizarea permanentă.
Totodată, Administraţia Naţională ‘Apele Române’ prin unităţile sale teritoriale adaptează programele de exploatare ale acumulărilor în vederea asigurării tranşelor de atenuarea viiturilor, în special în zona judeţului Vaslui.
ANAR avertizează populaţia să evite trecerile cu vehicule prin vaduri (direct prin râu). Persoanele surprinse de ploi torenţiale să nu se adăpostească în nici un caz sub poduri pentru că pot fi surprinşi de viitură. Utilajele aflate în apropierea albiilor trebuie să fie retrase, iar în cazul acumulărilor piscicole – baraje mici, trebuie să fie verificată funcţionalitatea echipamentelor de evacuare a apelor mari.
De asemenea, autorităţile trebuie să intervină în special în zona podurilor şi a podeţelor îndepărtând acolo unde este cazul, materialele lemnoase, vegetaţie şi plutitori, care ar putea obtura secţiunile de scurgere ale râurilor. Totodată, autorităţile locale trebuie să fie pregătite pentru a asigura starea de permanenţă la sedii.