Mucenic Ioana

Decizia în dosarul Rompetrol, amânată pentru 20 august

Dinu Patriciu, Tribunalul Bucureşti

Procurorii Parchetului General au cerut, pe 18 iulie, Tribunalului Bucureşti, condamnarea lui Dinu Patriciu la o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, respectiv 20 de ani de închisoare, pentru infracţiunile de care omul de afaceri este acuzat în dosarul Rompetrol.

 

Procurorul de şedinţă a cerut judecătorilor ca la individualizarea pedepselor celor trimişi în judecată în dosarul Rompetrol să se ţină cont de gravitatea acuzaţiilor şi să acorde o pedeapsă orientată către maximul prevăzut de lege în cazul lui Dinu Patriciu.

 

De asemenea, reprezentantul Parchetului a cerut pe 18 iulie ca, prin decizia ce va fi pronunţată, judecătorii să-l oblige pe Alexandru Bucşă să plătească, în solidar cu Dinu Patriciu, suma de 85 de milioane de dolari Ministerului Finanţelor Publice.

 

Instanţa a amânat pronunţarea pentru 2 august, când a decis o nouă amânare a hotărârii şi a acordat termen pentru 20 august.

 

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost audiat pe 27 februarie, în calitate de martor în dosarul Rompetrol, el declarând în instanţă că a cumpărat acţiuni de la această companie, dar a fost o tranzacţie ‘modestă’.

 

La 8 septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârşirea a şapte infracţiuni: delapidare, spălare de bani, asociere la săvârşirea de infracţiuni, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, dezvăluire de informaţii privilegiate, spălare de bani şi iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat.

 

Împreună cu Patriciu au fost trimişi în judecată Alexandru Bucşă, Petrică Grama, Iulian Florin Aldea, Elena Cerasela Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Roşca Stănescu, Sorin Pantiş, Victor Eros, Paul Miclăuş, Elena Albu şi Gabriela Anghelache.

 

O parte a dosarului se referă la modul în care Rompetrol a preluat o creanţă de 85 milioane de dolari, procurorii susţinând că aceasta trebuia încasată de statul român.