Construcţia uzinei Airbus va începe în vara anului viitor, iar primele avioane A320 vor fi asamblate începând cu 2015, pentru a fi comercializate un an mai târziu. Airbus prevede să producă între 40 şi 50 de aparate pe an în aceste instalaţii noi. „Proiectul va permite crearea a o mie de locuri de muncă bine plătite”, a estimat de partea sa guvernatorul statului Alabama, prezent alături de PDG-ul constructorului european de avioane la conferinţa de presă de luni.
Airbus mizează pe faptul că America de Nord ar avea nevoie în următoarele două decenii de aproape şase mii de noi avioane. Instalându-se de partea cealaltă a Atlanticului, europeanul speră să se poată bate cu Boeing cu aceleaşi arme, jucându-se cu preţurile, dar şi cu termenele de livrare, scriu cei de la RFI Romania.
Ca şi Boeing, Airbus are carnetele de comenzi pline de acum încolo ani de zile şi nu-şi poate satisface clienţii decât mărindu-şi cadenţa. Începând asamblarea în SUA, Airbus caută să-şi reducă de fapt costurile şi să scape de ratele de schimb defavorabile. Trebuie ştiut că pe piaţa mondială, avioanele se vând în dolari, în timp ce avioanele europene se construiesc în mare parte în Europa, adică pe euro.
Pentru moment, Airbus nu asamblează avioane decât în Franţa, la Toulouse, în Germania, la Hamburg şi la Tianjin, în China. Concurentul său principal, Boeing, nu construieşte şi asamblează avioane decât în America, mai exact la Seattle şi de puţină vreme şi la Charleston.
Rămâne de văzut dacă Airbus se va mărgini doar să asambleze aparate în Alabama sau dacă va face şi pasul următor, adică să le şi fabrice acolo, cum bănuie Boeing.