Criza actuală nu este deloc o problemă monetară europeană, ci mai degrabă o problemă a datoriei în unele ţări – Grecia, Spania şi altele -, care se întâmplă să fie membre ale zonei euro. Concret este vorba de probleme ale datoriei publice, care decurg din proasta gestionare a bugetului de către guvernele lor. Dar nu există nicio legătură logică între situaţiile fiscale din aceste ţări şi funcţionarea sistemului euro.
Potrivit lui Salin, merită subliniat faptul că deficitele care afectează acum aceste ţări au fost, în mare parte, justificate cu câţiva ani în urmă drept necesare pentru a iniţia aşa-numitele ‘politici de redresare’. Este o iluzie să crezi că guvernele ar putea creşte cererea totală şi determina astfel producătorii să producă mai mult. Guvernele nu pot decât să transfere resursele de la cei care le-au creat spre cei care nu le au.
Atunci când o companie este îndatorată, ea este răspunzătoare pentru rambursarea datoriilor şi trebuie să cheltuiască mai puţin sau să producă mai mult. Datoriile nu sunt, în general, probleme de transferat altor persoane care şi-au gestionat banii mai prudent. De ce să nu se impună aceeaşi disciplină morală şi guvernelor?, se întreabă Salin.
Problema datoriei publice devine o problemă a euro numai în măsura în care guvernele decid arbitrar că trebuie să existe o ‘solidaritate europeană’ în cadrul zonei euro. Dar cum implică logic participarea reciprocă la aceeaşi monedă ca guverne risipitoare să obţină ajutor de la ceilalţi? Ori de câte ori un stat din SUA are o problemă a datoriilor nu se aude că ar exista o ‘criză a dolarului’. Este pur şi simplu o problemă de gestionare a bugetului în acel stat.
Deoarece politicieni europeni au decis să creeze o legătură artificială între bugetul naţional şi funcţionarea sistemului euro, au creat de fapt o ‘criză a euro’. Pentru a ajuta guverne prost administrate, BCE cumpără obligaţiuni publice emise de aceste guverne sau furnizează lichidităţi pentru a sprijini băncile lor falite. Procedând astfel, BCE îşi încalcă propriile principii şi introduce distorsiuni nocive.
Contrar celor auzite de europeni de la lideri şi analişti în ultimii ani, o zonă monetară poate lucra perfect cu membri foarte diferiţi. Zona dolarului SUA este un exemplu, la fel ca şi aşa-numita ‘zonă a francului’, în care mai multe ţări africane şi Franţa au fost în măsură să menţină o monedă mai mult sau mai puţin unică timp de decenii.
”Criza euro’ este o construcţie pur politică, fără niciun conţinut economic. S-ar putea spune chiar că criza este o oportunitate perfectă pentru mulţi politicieni de a impune unele dintre obiectivele lor îndelungate altcuiva. De exemplu, înainte de introducerea euro, mulţi politicieni au considerat uniunea monetară o piatră de temelie pentru uniunea politică.
”Eu personal m-am opus euro înainte de crearea sa, tocmai pentru că m-am temut că administratori monedei vor face această legătură arbitrară între sistemul monetar şi politicile naţionale, ca pretext pentru a centraliza în continuare deciziile politice”, afirmă expertul francez.
Acest proces a început şi continuă să se dezvolte. Politicienii susţin acum că ‘salvarea euro’ va necesita nu doar susţinerea guvernelor iresponsabile ale Europei, ci şi întărirea şi centralizarea procesului de luare a deciziilor. Aceasta este acum opinia dominantă a politicienilor din Europa, în special în Franţa.
Există câteva motive pentru care politicienii de la Paris adoptă acest punct de vedere. Este posibil să se transpună într-o situaţie similară cu Grecia într-un viitor apropiat, astfel încât toate schemele de a ‘salva euro’ să fie de ajutor şi pentru ei în scurt timp. Este posibil totodată ca ei să încerce să distragă atenţia publică de la problemele interne ale Franţei spre restul Europei. Este mai uşor să te plângi de ce fac vecinii tăi decât să abordezi problemele de acasă. Franţa are nevoie de reduceri fiscale drastice, de o dereglementare cu bătaie lungă şi de o liberalizare a pieţei forţei de muncă. E mult mai simplu să faci ca mass-media să discute despre următoarea întâlnire cu Angela Merkel privind ”criza euro”.
Înainte de crearea euro, europenii au susţinut că moneda va spori creşterea şi stabilitatea în Europa. Au mers chiar până acolo încât să angajeze econometricieni pentru a susţine că simpla introducere a euro va conduce la creşterea PIB-ului cu 1%. ”Nu am crezut acest lucru la momentul respectiv iar privind retrospectiv pare chiar mai absurd să susţii că o schimbare monetară va rezolva vreodată o problemă economică reală”, spune expertul francez.
Acum însă euro există şi nu există niciun motiv să nu-l păstrezi. Soluţiile reale la problemele datoriei în Europa se află în reducerile de impozite şi dereglementare şi spre aceasta ar trebui să-şi îndrepte atenţia politicienii naţionali. Cooperarea paneuropeană nu va scuti niciun guvern de crizele sale fiscale sau economice. Numai guvernele naţionale, fiecare lucrând independent pentru a implementa cele mai bune politici posibile, pot spera să realizeze acest lucru, notează în final profesorul francez.”
