Potrivit datelor preliminare, deficitul a fost rezultatul unor venituri totale de 64,47 miliarde de lei şi a unor cheltuieli de 81,01 miliarde de lei şi a fost calculat în raport cu valoarea inclusă în noua prognoză de PIB pentru finele acestui an, respectiv de 510,45 miliarde de lei.
La finele lunii aprilie, bugetul consolidat înregistrase un deficit de 12,1 miliarde lei, respectiv 2,37% din noua estimare privind PIB, valoare cu aproape 4 miliarde de lei mai mare faţă de nivelul de la finele lunii martie, de 8,22 miliarde lei.
Prognoza privind PIB a fost modificată întrucât autorităţile şi FMI se aşteaptă în prezent la o creştere economică zero sau o contracţie de până la 0,5% pentru acest an, proiecţie mai pesimistă decât estimarea de la începutul anului, de 1,3%.
Luând în calcul ţintele indicative trimestriale de deficit bugetar din scrisoarea scrisorii suplimentară la acordul stand-by cu FMI, semnată în luna februarie, deficitul bugetar din primele cinci luni a depăşit cu un miliard de lei ţinta stabilită atunci pentru primul semestru, de 15,54 miliarde de lei. Ţintele respective au fost, însă, modificate după ultima vizită a misiunii FMII, de la începutul lunii mai.
Guvernul s-a angajat în negocierile cu FMI să reducă drastic cheltuielile publice, pentru a se încadra într-un deficit de 6,8% la finele acestui an, respectiv 34,65 miliarde de lei.