Delegaţia FMI vrea să adune de la partide idei privind următorul acord cu România

acord, delegatia Fmi, FMI, Jeffrey Franks, România

„Ne propunem să ascultăm punctele dvs. de vedere”, le-a spus Franks liberalilor cu care delegaţia FMi s-a întâlnit sâmbătă. „De ce?”, a întrebat preşedintele PNL Crin Antonescu amuzat.

„Noi am vrea să aflăm ce credeţi că facem bine şi ce credeţi că facem rău. Dar în mod special în cadrul acestei vizite suntem interesaţi să auzim ideile pe care le aveţi legate de viitorul acord despre care ne vom întoarce în câteva luni să discutăm pentru că strângem idei şi vreau să iau idei bune de la orice partid politic”, a răspuns şeful misiunii FMI la Bucureşti, liderul PNL replicând: „Atunci aţi venit în locul potrivit”.

Reprezentaţii FMI s-au întâlnit sâmbătă cu o delegaţie a conducerii PNL formată din preşedintele Crin Antonescu, secretarul general Radu Stroe, vicepreşedinţii Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian, ministrul din umbră al Infrastructurii în guvernul liberal din umbră, Eduard Hellvig, precum şi ministrul Economiei şi Finanţelor în Guvernul din umbră, Claudiu Doltu.