Avansul anual al valorii depozitelor atrase de bănci a fost în aprilie de 2,3%, mai arată datele publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).
În aprilie, depozitele bancare în lei ale populaţiei au crescut cu 0,3% faţă de luna precedentă, la 65,84 miliarde lei, în timp ce economiile în lei ale firmelor au sporit cu 0,2%, la 44,75 miliarde lei.
Depozitele în valută ale populaţiei s-au diminuat cu 0,6% faţă de martie, la 38,59 miliarde lei, la valoarea echivalată în lei, iar cele ale firmelor cu 1,8%, până la 21,87 miliarde lei.
Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, depozitele totale în lei au sporit cu 4%. Faţă de aprilie 2010, depozitele în lei ale populaţiei au avansat cu 4,2%, iar cele ale firmelor cu 3,6%.
Faţă de finalul lunii aprilie 2010, depozitele în valută ale populaţiei şi firmelor s-au redus cu 0,7%, în termeni nominali la valoarea echivalată în lei, şi au crescut cu 0,6% pentru cea exprimată în euro.
Depozitele în valută ale populaţiei au înregistrat o creştere anuală de 2,5% în aprilie, exprimate în lei, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au scăzut cu 5,8%.