Depozitele populaţiei la bănci au crescut spectaculos

analiză, banci, bani, depozite, depozite bancare, economii, populație

În ultimii ani, de criză, în timp ce mulţi români se străduiau să trăiască de la o lună la alta, alţii au reuşit să punăde-o parte bani albi pentru zile negre. Pe parcursul a 3 ani, nivelul mediu al depozitelor bancare pe cap de locuitor a crescut, la nivel naţional, cu aproape 1.700 de lei, la peste 6.000 de lei, arată calculele The Money Channel realizate pe baza datelor BNR.

 

În topul naţional al economisirii, locuitorii din Bucureşti-Ilfov conduc detaşat. Depozitele lor la bănci s-au majorat, în ultimii trei ani, cu aproape 4.600 de lei de persoană, la peste 21.000 de lei. La mare distanţă după bucureşteni se află clujenii, care şi-au sporit depozitele cu 2.700 de lei în 3 ani. Medalia de bronz revine sibienilor, care au pus de-o parte 2.100 de lei în plus şi au reuşit să-şi majoreze economiile la bănci la 6.500 de lei.

 

Locul 4, la mică distanţă de poziţia a treia, este adjudecat de constănţeni, cu un plus tot de aproximativ 2.100 de lei la nivelul economiilor bancare realizate în ultimii 3 ani. Următoarele judeţe din clasament sunt Argeş, Galaţi şi Timiş care au marcat un avans sub media pe ţară la nivelul depozitelor, de aproximativ 1.500 de lei pe persoană.

 

Ultimele Articole