TVA de 5% la alimente. Pensiile mai mici de 2.000 de lei, neimpozitate

alimente, Camera Deputatilor, carne, impozit pensii, lapte, Legea pensiilor, pâine, pensii, TVA 5%, tva alimente, ulei, zahăr

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD+PC şi PNL prin care se instituie aplicarea TVA de 5% la alimentele de bază, cum ar fi pâinea, carnea, laptele, uleiul vegetal şi zahărul, Camera fiind forul decizional. Legile merg spre promulgare.

Vişan, PSD: A fost o eroare de tehnică legislativă

Deputatul PDL Gelu Vişan a calificat miercuri scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază şi neimpozitarea pesiilor mai mici de 2.000 lei drept „o eroare de tehnică legislativă”, din cauza numărului mare de proiecte ce s-au aflat pe ordinea de zi, şi a precizat că această greşeală se va regla tot printr-un vot în legislativ.

Viorel Ştefan, PSD: Ialomiţianu a votat pentru TVA de 5% la alimente

Actul normativ adoptat marţi cu unanimitatea deputaţilor prezenţi – 290 voturi – vizează modificarea Codului fiscal şi prevede aplicarea cotei reduse de 5% asupra bazei de impozitare pentru livrarea de pâine, carne, lapte, ulei vegetal şi zahăr, precum şi pentru livrarea locuinţelor ca pare a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. În punctul de vedere transmis, Executivul a arătat că nu susţine această iniţiativă legislativă.

Proiectul, depus la Parlament în 2009, are ca iniţiatori 56 de senatori şi deputaţi de la PSD, PNL dar şi foşti sociali-democraţi, în prezent membri ai UNPR, precum Valeriu Steriu.

„În plen a fost adoptată pe vot final iniţiativa noastră de reducere a cotei de TVA pentru produsele alimentare de bază. Iată că deja unul din obiectivele din programul nostru de guvernare prezentat la Congres a fost atins”, a declarat miercuri preşedintele Comisiei de buget finanţe din Camera Deputaţilor, social-democratul Viorel Ştefan. El a precizat că inclusiv ministrul Finanţelor Gheorghe Ialomiţianu a votat în favoarea acestei legi, însă pe siteul Camerei, la înregistrarea votului electronic, Ialomiţianu nu apare printre votanţii acestei legi. Legea a fost votată însă în unanimitate de cei prezenţi, înregistrând 290 de voturi „pentru”. Printre cei care s-au arătat de acord cu legea se află şi ministrul Dezvoltării Elena Udrea, dar şi Ioan Botiş, ministrul Muncii, ministrul Dezvoltării, Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor, Laszlo Borbely, ministrul Mediului, Gabriel Oprea, ministrul Apărării.

O altă iniţiativă legislativă care a fost adoptată marţi, cu 286 voturi favorabile, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, aparţine democrat-liberalului Mircia Giurgiu şi prevede modificarea Codului fiscal în vederea neimpozitării pensiilor sub 2000 lei. „Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2000 lei neimpozabile lunare”, se arată în proiectul lui Mircia Giurgiu.
Ca şi pentru prima iniţiativă, au votat pentru ministrul Dezvoltării Elena Udrea, dar şi Ioan Botiş, lministrul Muncii, ministrul Dezvoltării, Valerian Vreme, ministrul Comunicaţiilor, Laszlo Borbely, ministrul Mediului, Gabriel Oprea, ministrul Apărării.
Legile merg la promulgare la Preşedinţie.

Ultimele Articole