„Am decis marţi în Biroul permanent ca diurna să le fie tăiată (n.n.- deputaţilor de la Opoziţie) pe toate zilele în care nu au semnat, nu au participat la vot”, a spus Anastase.
Ea a adăugat că dacă aleşii Opoziţiei au semnat condica, dar nu au participat la vot, vor avea de asemenea diurna tăiată pentru că prezenţa la serviciu se probează prin participarea la vot.
Anastase a mai menţionat că în fiecare lună este verificată prezenţa tuturor deputaţilor, iar dacă au absenţe nemotivate li se taie diurna, lucru care se va întâmpla şi cu deputaţii Puterii.
În cazul în care liderii de grupuri ai Opoziţiei vor motiva absenţele colegilor lor, indemnizaţia acestora nu va mai fi tăiată, dar Anastase a precizat că aceste absenţe nu pot fi motivate decât de „stare medicală proastă”.
Întrebată dacă tăierea diurnei nu este o cale de a-i împiedica pe parlamentarii Opoziţiei să-şi doneze salariile, preşedintele Camerei a spus că „donezi banii pentru care ai muncit, nu pe cei pentru care nu ai muncit”.
Anastase a mai adăugat că aceeaşi procedură în privinţa absenţelor se va aplica şi la Senat.