Mihai Barsan

Deputatul PDL Raluca Turcan: Creşterea salariilor în două tranşe cu câte 8%. O decizie perversă de amăgire a populaţiei

decizie, Raluca Turcan, transe

„În campania de promisiuni fără număr şi în baza căreia Guvernul Ponta a ajuns la guvernare erau incluse şi promisiunile de dublare a salariilor, a pensiilor, a reducerii CAS. Ce am primit acum că au ajuns la guvernare? Nici măcar acea creştere de 16 la sută pe care guvernarea Ungureanu o pregătise (în baza Guvernului Boc) de revenire la salariile de dinaintea măsurilor de austeritate nu o mai face guvernarea Ponta. Acum promite un procent de opt, au calculat ei, dar credeţi că fac această creştere de 8 la sută doar pentru că finanţele ţării nu ar putea suporta revenirea la nivelul iniţial al salariilor? Nu, ci pentru că este o decizie perversă de amăgire a populaţiei. Cred acum cu 8 la sută şi cu restul de 8 la sută înaintea celorlaltor alegeri”, a declarat Turcan.

 

Întrebată dacă ea crede că bugetul putea suporta o creştere cu 16 la sută, Raluca Turcan a spus: „Toate cifrele arată că economia ţării, bugetul ţării, putea să suporte o revenire onestă, chiar şi după alegerile locale, o revenire onestă la nivelul iniţial al salariilor”.

 

„Din nefericire, guvernarea Ponta face această mărire în două tranşe tocmai pentru a amăgi populaţia, o dată 8 la sută înainte de locale, o dată 8 la sută înainte de generale. Cam asta este corectitudinea pe care ne-o promite Guvernul Ponta”, a spus Raluca Turcan.

 

Un jurnalist a întrebat apoi ce anume crede deputatul PDL că determină un partid aflat la guvernare, înainte de alegeri, să nu facă reîntregirea cu 16 la sută în condiţiile în care acest gest i-ar aduce capital electoral.

 

„Oamenii se bucură la fiecare bănuţ pe care îl primesc în plus la pensii sau salarii şi, de asemenea, oamenii, suferă şi reacţionează ca atare atunci când trebuie să piardă o sumă la salariu. Şi iată că aici aveţi două comportamente diferite, unul în care o guvernare, cu greşeli, eu nu voi spune niciodată că guvernarea Boc a fost impecabilă, însă în pofida acestor erori, am avut un comportament onest. Am spus: salvăm ţara sau minţim populaţia. Am preferat să salvăm ţara. Acum, guvernarea Ponta a venit cu un comportament complet diferit: minţim populaţia şi vedem ce se întâmplă cu ţara. Mă aşteptam la o transparenţă mult mai mare în privinţa angajamentului cu FMI”, a răspuns Raluca Turcan.

 

Un alt jurnalist a insistat cu întrebarea referitoare la existenţa banilor pentru reîntregirea cu 16 la sută a salariilor.

 

„Nu spun eu că sunt bani, a spus-o fostul Guvern, guvernarea Ungureanu”, a declarat Raluca Turcan.

 

Deputatul PDL a afirmat apoi că, în opinia sa, un cuvânt de spus au avut şi organismele internaţionale.

 

„Opinia mea este că Guvernul Ponta nu poate face abstracţie de angajamentele internaţionale. Guvernul Ponta vine cu un anumit capital de imagine şi credibilitate. Partenerii internaţionali sunt precauţi în momentul în care agreează nişte măsuri economice cu actualul Guvern şi prin prisma celorlaltor promisiuni. Să nu uităm că Guvernul Ponta a venit cu promisiuni fără număr. Revenirea salariilor este doar o măsură. În ansamblul măsurilor negociate cu FMI, aceştia manifestă precauţie şi pentru că ei au în continuare de gând să ia alte măsuri care pot să nu fie corecte pentru bugetul ţării. Vom vedea”, a spus Turcan.

 

Deputatul PDL a subliniat că partidul său ştie cum a lăsat guvernarea şi că este greu de presupus că nu există bani din moment ce Guvernul Ponta a început să crească structura aparatului guvernamental, să facă angajări „peste nişte limite de bun simţ pe care guvernarea Boc le impusese în aparatul administrativ”.

 

Raluca Turcan a participat, vineri, la Bistriţa, la o dezbatere organizată de femeile din PDL Bistriţa-Năsăud cu tema violenţei domestice.

 

Şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks, a declarat, miercuri, că recuperarea totală a salariilor de la nivelul din iunie 2010 va fi posibilă doar anul viitor, întrucât Guvernul a decis să plătească banii aferenţi contribuţiilor reţinute la pensii şi nu poate majora salariile cu mai mult de 8%.

 

Întrebat dacă intenţia Guvernului este de a aplica a doua majorare a salariilor în decembrie pentru a fi efectuate plăţi abia în ianuarie 2013, Franks a răspuns că aşa a înţeles din declaraţiile oficialilor români.

 

„Nu e nicio contradicţie între ce am spus şi intenţia Guvernului. Dacă se măreşte salariul în decembrie, creşterea se va simţi în 2013”, a completat Franks.

 

Ulterior acestei declaraţii a oficialului FMI, premierul Victor Ponta a precizat că a doua tranşă de majorare va fi aplicată la 1 decembrie, aşa cum s-a convenit în negocierile cu Fondul.

 

Întrebat despre data la care va fi acordată ce-a de-a doua tranşă de majorare, premierul a răspuns: „1 decembrie”.

 

Premierul anunţase şi la finalul şedinţei de marţi a Guvernului că salariile bugetarilor vor creşte cu 8% de la 1 iunie, urmând ca restul sumelor necesare pentru revenirea la nivelul salariilor din iunie 2010 să fie acordate în luna decembrie.

 

Surse oficiale declaraseră anterior pentru MEDIAFAX că Guvernul ia în calcul varianta ca a doua tranşă de majorare a salariilor în sectorul bugetar să fie acordată în luna decembrie, după alegerile parlamentare, ceea ce ar evita încălcarea Legii responsabilităţii fiscale.

 

Legea responsabilităţii fiscale stabileşte că nu pot fi emise acte normative pentru majorarea salariilor sau a pensiilor cu şase luni înainte de alegeri.

 

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%.