Desemnarea premierului, puternic speculată la Bursă

bursă, Bursa de Valori Bucureşti, BVB, speculaţii

Până la închidere, o parte din pier­dere a fost recuperată, indicele compozit BET-C şi ROTX sfârşind ziua chiar în uşoară creştere (+0,23% şi +0,13%).

Semna­lul cel mai puternic l-a dat, însă, indicele SIF-urilor, BET-FI, care a pierdut peste 1,5%, anticipând continuarea crizei politice.

“Piaţa autohtonă şi-a dorit formarea rapidă a unui Guvern, dar se pare că dorinţa nu-i va fi îndeplinită. Miercuri a închis pe plus, pe fondul ştirilor pozitive de pe marile pieţe şi pe baza propunerii unui guvern de tehnocraţi. Azi (ieri – n.red) a stat mai mult pe minus, pentru că a asimilat dorinţa preşedintelui de guvern politic. Am pierdut un potenţial de creştere, indus de o serie a evoluţiilor pozitive externe, cu care s-ar putea să nu ne mai întâlnim“, explică Iulian Panait, preşedintele societăţii de consultanţă KTD Invest.

Ieri la prânz, în aşteptarea anunţului, cele mai lichide patru titluri aveau preţuri egale cu cele de închidere de miercuri. Indicii se aflau şi ei în preajma variaţiei de 0%, cei mai mulţi sub 0. După anunţ, toţi indicii au trecut pe minus şi au ajuns la scăderi de peste 1% (2% la BET-FI). La închidere, lichiditatea aproape s-a dublat, până la 33,5 mil. lei (7,8 mil. euro), superioară mediei zilnice a anului cu peste 70%.

Dintre cele mai lichide titluri, cu un rulaj de peste un milion de lei, au pierdut SIF5, SIF2, SIF3 şi au câştigat BRD, SIF4, SNP şi Condmag.

Ultimele Articole