Marian Manolache

Despre rolul banilor chinezi

bani china, China, Davos, OMC, yuan

China are cele mai mari rezerve valutare din lume. La mijlocul anului trecut acestea ajungeau la 3,2 mii de miliarde dolari. Autorităţile chineze investesc aceşti bani, între altele, în obligaţiuni americane şi în obligaţiunile ţărilor din zona euro. Firmele chineze devin tot mai puternice şi decid tot mai des să activeze peste graniţă. Economiştii şi preşedinţii de firme au spus de comun acord că banii şi investiţiile chineze în lume vor fi tot mai mulţi şi nu trebuie demonizaţi.

 

„Ne pregătim pentru mai multe investiţii chineze peste graniţă” – a afirmat Pascal Lamy, şeful Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). În opinia economiştilor, nivelul investiţiilor chineze externe directe încă nu este mare în comparaţie cu mărimea economiei chineze (a doua putere mondială ca mărime după SUA sub aspectul PIB).

 

Investiţiile chineze trezesc emoţii, fiind tratate de o parte din persoane ca un fel de colonizare. Chinezii construiesc, de ex., infrastructura în Africa în schimbul accesului la materiile prime de acolo.

John Zhao, preşedintele firmei chineze Hony Capital, a atras atenţia asupra neînţelegerilor ce decurg din lipsa de experienţă a firmelor chineze în activitatea lor peste graniţă. „Firmele chineze mai au încă mult de învăţat. Neînţelegerile legate de investiţiile externe decurg din faptul că managerii chinezi capătă experienţă în primul rând în China. Dacă un constructor vrea să investească în China, el are nevoie de sprijinul puterii. Să ne imaginăm ce scandal s-ar isca, dacă ar dori în acelaşi mod să investească, de ex., în Islanda” – spune John Zhao.

 

Politica autorităţilor chineze faţă de propria monedă, yuanul, a trezit controverse în Occident. Acesta este ţinut la o valoare mică, pentru ca exportul chinez să fie foarte competitiv.

Paneliştii de la Davos spun însă că yuanul va câştiga în valoare şi va fi tot mai mult o monedă internaţională. „În opinia mea, în anul 2020 yuanul va fi o monedă total convertibilă” – a spus Richard C. Levin, rectorul Universităţii Yale.

Ultimele Articole