Mihai Barsan

Deţinutul evadat la Timişoara a fost prins

deținut, evadare, timisoara

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor şi a jandarmilor deţinutul care a fugit de sub escorta gardienilor a fost prins în faţa Filarmonicii Banatul din Timişoara, aflată în centrul oraşului.

 

Deţinutul, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor, a evadat, joi, de sub escorta gardienilor, în timp ce se afla la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, pentru un duplicat după certificatul de naştere.

 

Directorul Penitenciarului Timişoara, Ion Băla, declara că patru deţinuţi au fost transportaţi la Serviciul de Evidenţa Populaţiei pentru refacerea documentelor de identitate, iar la un moment dat unul dintre ei, Alexandru Daniel Toma, a profitat de neatenţia personalului şi a reuşit să scape de sub escorta gardienilor Penitenciarului Timişoara.

 

„Unul dintre angajaţi a fugit după el, dar l-a pierdut în zona centrală a oraşului. Ceilalţi doi paznici au rămas la maşină pentru a păzi alţi trei deţinuţi care se aflau în autoturism. Evadatul era condamnat pentru omor la 16 ani de închisoare şi acum a fost dat în urmărire la toate instituţiile abilitate: Poliţie, Poliţia Locală, Jandarmerie”, spunea Ioan Băla.

 

El mai spunea că gardianul care a fugit după evadat a făcut uz de armă, trăgând două focuri în plan vertical şi că au intervenit şi mai mulţi oameni care au încercat să îi pună piedici fugarului, dar fără succes.