Grecia are nevoie de o tranşă de 12 miliarde de euro din programul de împrumuturi în valoare de 110 miliarde de euro convenit anul trecut cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, pentru a putea plăti datorii care ajung la scadenţă în luna iulie, notează Reuters. O intrare în incapacitate de plată a Greciei ar putea cauza o criză la nivelul zonei euro şi ar produce şocuri pentru economia mondială.
„Grecia singură şi este prea mult. Dar dacă sunt atrase şi alte state prin extinderea problemelor, ar putea depăşi proporţiile Lehman Brothers”, a spus Ackermann la o conferinţă pe teme bancare organizată de Reuters.
Declaraţia şefului Deutsche Bank survine unui avertisment similar al lui Juergen Stark, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene. Stark a avertizat că o restructurare a datoriei pe pieţele europene ar putea eclipsa falimentul Lehman Brotehrs.
Ţările europene pregătesc un al doilea pachet financiar pentru Grecia, în care să fie implicat şi sectorul privat, însă guvernul de la Atena trebuie să obţină acordul parlamentului pentru un program de măsuri de austeritate în valoare de 78 miliarde euro.