Doamna Schäffer, din Berlin, are de parcurs 20 de minute, pe picioare, până la oficiul poştal la care i-a fost lăsat coletul de către poştaşul care nu a găsit-o acasă. La cei 74 de ani pe care îi are, doamna Schäffer ar fi preferat să se ducă la un alt oficiu poştal, situat mai departe, dar până la care poate ajunge direct, cu transportul în comun. Pentru aşa ceva, trebuie să completeze un formular online. Dar doamna Schäffer nu are nici telefon mobil şi nici conexiune la internet. Serviciile poştale germane nu soluţionează astfel de probleme în baza unor cereri trimise prin scrisoare tradiţională, pe fax sau telefonic, scriu cei de la Deutsche Welle.
Trecerea la economia digitală nu este o binefacere pentru toţi. Sigur, nu-s puţini cei ce trăiesc mai simplu de când pot coresponda prin e-mail şi îşi pot face cumpărăturile din faţa calculatorului. Dar, pentru generaţia născută înainte ca maşinăria numită computer să devină bun de larg consum, tehnologia nu este neapărat cel mai bun prieten. Ba mai mult: uneori, pasul spre secolul electronic costă cam mult. Conform unui studiu realizat de organizaţia Initiative 21, specializată în extinderea accesului la societatea digitală, 70% din germanii de peste 70 de ani nu au nici un fel de conexiune la internet. Or, notează cotidianul Die Welt, aceasta înseamnă că lumea modernă îi discriminează pe cei bătrâni.
În fond, nu puţine sunt serviciile pe care le poţi obţine, în secolul 21, doar accesând internetul. În alte cazuri, costurile serviciilor prestate prin telefon sau la ghişeu sunt mai mari decât cele oferite online. Un bilet la un spectacol, de pildă, este mai scump dacă îl cumperi de la casa de bilete, decât dacă ţi l-ai luat de pe pagina de internet a organizatorului. La un bilet de avion, pentru a da un alt exemplu, costul comenzii telefonice este mai mare cu o sumă din două cifre decât biletul luat online. Şi contul bancar e mai eficient administrat prin internet decât la caseria băncii sau prin telefon.
La toate aceste cheltuieli se mai adaugă timpul şi banii pierduţi aşteptând pe fir până când un operator este disponibil. Acesta, operatorul, mereu ocupat, trebuie plătit. Costă. Pentru multe firme, soluţia cea mai la îndemână este desfiinţarea posturilor. În fond, în viitorul apropiat, nimeni nu va mai avea probleme cu serviciile online. Dar până când utilizatorii nascuţi odată cu internetul să devină generaţia a III-a, există încă bătrânii de astăzi – care, conform estimărilor Societăţii pentru Studiul Consumului, dispun, în Germania, de un potenţial de cumpărare de circa 640 de milioane de euro pe an.
Legea nu poate obliga firmele să îi protejeze pe „offlineri”. Le poate, cel mult, impune anumite reguli în privinţa modului în care oferă serviciile de consiliere a clienţilor, obligându-le să se despartă de mentalitatea conform căreia fiecare client dezorientat este o defecţiune tehnică.
