Dezbaterea bugetului de stat a fost suspendată în Comisiile parlamentare până vineri dimineaţă

amendamente, buget 2010, buget de stat, comisiile parlamentare, condiții, dezbatere, dimineata, PD-L, PSD, suspendare, vineri, Viorel Ştefan

Parlamentarii au parcurs joi doar patru articole din Legea bugetului de stat pe anul 2010 şi au admis un amendament propus de PNL.

„Suntem în următoarea situaţie, conform sesizării Birourilor Permanente Reunite termenul de depunere a amendamentelor este până în seara aceasta la ora 20.00. În acelaşi timp noi am fost sesizaţi să începem dezbaterile în dimineaţa acestei zile, am încercat să împăcăm şi capra şi varza, să facem dezbateri în condiţiile în care toate amendamentele încă nu au fost depuse, ele curg”, a spus deputatul PSD Viorel Ştefan, care a acuzat reprezentanţii PDL din comisie că au împiedicat desfăşurarea dezbaterilor. El a mai precizat că lucrările vor fi reluate vineri dimineaţă, la ora 10.00, după centralizarea amendamentelor.

La rândul său, deputatul PDL, Petru Călian, a afirmat că „este regretabil că s-a încheiat prea devreme şedinţa”. „Din start s-a început toată dezbaterea pe amendamente prost organizată, era normal ca din start să avem toate amendamentele, astfel încât să le putem parcurge, şi mai mult de atât (a apărut, n.r.) starea de nervi accentuată atunci când colegii din PSD, în cârdăşie cu PNL, n-au reuşit să-şi promoveze anumite amendamente prin care nu doresc altceva decât să reînvie baronii locali”, a acuzat Călian, catalogând drept inacceptabil ca banii să ajungă în mâna baronilor PSD şi PNL.

Ultimele Articole