Zoltán Teszári este cel mai mare jucător local de pe piaţa de telecomunicaţii. Are 45 de ani şi este cel care a înfiinţat compania de cablu RCS&RDS. Deşi activează într-un business cu expunere largă, orădeanul Teszári e o persoană discretă, fără apariţii publice. Există două fotografii cu el, una obţinută de site-ul ebihoreanul. ro şi a doua, singura oficială, realizată la una dintre galele organizate de revista Capital. În rest, nimic. Informaţiile de bază lipsesc. Se ştie că a făcut bani cu dozatoare de îngheţată şi cu săli de jocuri. Ce a fost înainte de acestea? Cum a arătat începutul?
Avere de 560 de milioane de euro
Teszári a făcut sport de performanţă. După ce a terminat liceul, cel căruia, în 2014, Capital i-a evaluat averea la 560 de milioane de euro, a venit prima oară la Bucureşti pe când avea doar 18 ani. A făcut armata la Clubul Sportiv Dinamo, unde şi-a continuat cariera în judo. A terminat stagiul militar, apoi a rămas voluntar la club, timp de un an, sperând să fie angajat.
Refuzat de “Interne”, şi-a început aventura pe cont propriu, cu dozatoare de îngheţată în Oradea, apoi cu săli de jocuri în Braşov. Despre Zoltán Teszári se ştie că a făcut o avere din nimic şi se bate monedă pe absenţa lui din spaţiul public, fiind recunoscut drept “milionarul fără chip”. Fără chip, dar cu un trecut. Pe care îl dezvăluie fostul său coleg de cameră de la Dinamo Dragoş Bolbose, cel care rupe tăcerea, într- un interviu în care oferă detalii picante.
Libertatea: Când şi cum l-aţi cunoscut pe Zoltan Teszári?
Dragoş Bolbose: Teszári a venit la Dinamo în 1989. I-am fost coleg de cameră în cantonamente. A fost militar, iar judo făcea la categoria 60 de kilograme. Era un copil subţirel, speriat, îmi aduc aminte perfect momentul în care l-am cunoscut. Ţin minte şi acum ziua când a venit la Dinamo. El şi cu Cristian Ţifra au venit la Dinamo, erau doi copii slăbuţi, amărâţi… Sunt cu patru ani mai mare decât el, eu eram deja în lotul de seniori.
Cum se face că a venit tocmai din Oradea pentru a face armata în Bucureşti?
Dinamo şi Steaua îi luau pe cei mai buni sportivi din ţară. El făcea judo şi era un junior de perspectivă. Eu îl remarcasem prin concursuri. Aşa erau vremurile, se racolau sportivii, ştiţi bine. Ţin minte că de la Oradea au venit atunci doi juniori. Au făcut armata doar cu numele. Erau, de fapt, sportivi. Zoli era junior II, avea 18-19 ani. S-a încorporat în februarie.
Ce fel de sportiv era?
Talentat. N-am nici un motiv să-l laud aiurea. Nu degeaba în 1990 a ieşit vicecampion european la un concurs ţinut în Ankara. Eu ieşisem campion european de juniori în 1987, în Polonia, apoi am trecut la seniori. Eram amândoi la categoria 60 de kilograme, îl băteam eu, mă mai bătea şi el… Dacă nu venea revoluţia, ar fi fost angajat şi acum la CS Dinamo.
Ca tânăr, ce comportament avea?
Avea de mic simţul orientării în afaceri. Noi stăteam în cantonament nouă luni din 12. Şi eram la Braşov mai tot timpul. Acolo veneau polonezii, în parcarea de la Şura Dacilor, ca să îşi vândă marfa. Orice doreai aveau: pulovere, costume de baie… Cu banii luaţi de la noi, polonezii se duceau la Marea Neagră. Ţin minte că şi eu i-am cumpărat soţiei, de la Zoli, un costum de baie.
Dumneavoastră aţi cumpărat costumul de la Teszári, în loc să mergeţi în parcare şi să-l luaţi direct de la polonezi?
Ei, vezi, ce ţi-am zis? El se orienta mai bine, era cu un pas înaintea altora. Dacă îţi spun una, cazi pe spate: soţia are şi acum costumul ăla!
