Diaconescu declară că UE ar trebui să elimine vizele pentru sârbi

Diaconescu, Serbia, Uniunea Europeana, vize

„Considerăm că Uniunea Europeană trebuie să răspundă favorabil atât solicitării privind libera circulaţie a cetăţenilor sârbi în spaţiul european, cât şi în legătură cu aportul comercial interimar”, a spus Diaconescu, în cadrul conferinţei de presă.

Diaconescu a mai declarat că, în cadrul discuţiilor cu omologii săi, s-au trecut în revistă proiecte strategie şi economice la nivel european. „Am discutat despre marile proiecte strategice şi economice la nivel european, cum ar fi proiectul Nabucco şi viitoarea strategie a UE pentru regiunea Dunării.

La rândul său, Peter Balasz, ministrul de Externe al Ungariei, a declarat că, din punctul de vedere al Uniunii Europene, situaţia celor trei ţări (Ungaria, Serbia şi România, n.r.) este ideală, pentru că cele două ţări membre ale UE vor să colaboreze cu Serbia.

Ministrul sârb şi-a arătat convingerea că anul viitor UE va decide în favoarea eliminării vizelor pentru cetăţenii sârbi. „Sunt ferm convins că nu este departe ziua când între România, Ungaria şi Serbia nu vor mai exista graniţe decât cele desenate pe hartă. Acest lucru va deveni un fapt clar de anul viitor, când cetăţenii Serbiei vor putea călători fără vize în spaţiul european”, a declarat ministrul de Externe al Serbiei, Vuk Jemeric.

Cei trei miniştri au confirmat faptul că doresc ca în următoarea perioadă să se construiască un parc industrial în zona Triplex Confinium, graniţa în care se intersectează cele trei ţări, proiect avut în vizor de autorităţile locale din DKMT.

Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu a participat, sâmbătă, la Timişoara, la cea de-a patra reuniune ministerială România-Serbia-Ungaria împreună cu omologii lui Vuk Jeremic (Serbia) şi Peter Balazs (Ungaria). Discuţiile au vizat situaţia politică din regiune, perspectiva europeană a Serbiei, cooperarea regională în cadrul Euroregiunii DKMT, viitoarea strategie a UE pentru regiunea Dunării, securitatea energetică. Trilaterala România-Ungaria-Serbia a fost lansată la Belgrad, la 30 mai 2003, printr-o întâlnire a miniştrilor Afacerilor Externe din cele trei ţări.