Cristian Diaconescu se află într-o vizită oficială la Berlin, unde a avut o întrevedere cu omologul său, Guido Westerwelle.
„Ministrul german al Afacerilor Externe a subliniat susţinerea Germaniei pentru aderarea în acest an a României la Acordul Schengen. Germania rămâne consecventă astfel aderării conform calendarului agreat”, a spus Diaconescu.
El a adăugat însă că „partea germană susţine că argumentele privind reforma sistemului judiciar şi ireversibilitatea procesului de modernizare a acestuia reprezintă un element în plus, suplimentar, pozitiv privind deciziile pe care parlamentele naţionale în ţările membre ale acordului Schengen urmează să le ia”.
„Aspectele legate de funcţionarea sistemului judiciar în România continuă să rămână relevante în conturarea unei decizii pozitive privind ţara noastră. Dar politic, Germania este de acord şi va promova ideea ca în acest an România să devină membră a Spaţiului Schengen”, a mai spus ministrul.
El a mai explicat că fiecare ţară din acordul Schengen îşi propune evaluarea candidaţilor pe baza unor criterii existente.
„Olanda a adăugat şi cele privind MCV. Nu neapărat partea germană are o preferinţă în acest sens dar (…) încercăm ca prin complinirea şi a acestor argumente suplimentare să se obţină o decizie. Ce e important e că partea gemană rămâne extrem de consecventă cu aderarea României în acest an la Schengen”, a mai spus ministrul.
Întrebat dacă este vorba despre aderarea totală, inclusiv cu frontierele terestre, sau doar parţială, el a spus că acest aspect rămâne în dezbatere.
Pe de altă parte, ministrul a spus că partea germană a salutat adoptarea de către Guvernul român a Tratului privind pactul fiscal şi „determinarea de a asimila la nivel decizional în România măsurile serioase, responsabile, care au fost promovate în ultima perioadă de cancelarul Merkel”.
„Partea germană consideră că semnalul dat de România prin ratificarea acestui tratat reprezintă un argument foarte serios pentru încrederea investitorilor în România, dar şi pentru credibilitatea ţării noastre pe pieţele financiare europene”, a mai spus ministrul.
El a precizat că a abordat cu omologul german şi aspecte legate de vecinătatea estică, cei doi salutând alegerea unui preşedinte în Republica Moldova. Potrivit lui Diaconescu, Germania a reiterat susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova.