Potrivit oficialilor Dial Telecom, numărul clienţilor de date pe segmentul de retail a crescut cu circa 25%.
Bugetul alocat de companii pentru servicii de telecomunicaţii în primele 5 luni ale anului diferă în funcţie de complexitatea soluţiei acceptate. Trendul general este însă de uşoară creştere în concordanţă cu creşterea nevoii de a comunica în toate business-urile.
Bugetul total de investiţii pentru 2011 la nivelul grupului Digital Cable Systems este de aproximativ 10 milioane euro. Anul trecut, Dial Telecom a avut o cifră de afaceri de peste 27 milioane de lei, reprezentând o creştere cu 24% faţă de 2009. Pentru anul curent, compania se aşteaptă la o creştere mai susţinută până către cota de 30%.
Grupul DCS oferă servicii de transmisie prin cablu a programelor de televiziune, soluții de transmisiuni date și acces Internet, precum și telefonie fixă, atât pe segmentul business cât și pe cel al clienților rezidențiali, pe piaţa din România.
Din portofoliul DCS fac parte brandurile AKTA – adresat în exclusivitate consumatorilor individuali, și Dial Telecom.
Dial Telecom este prezentă pe piața de telecomunicații din România începând cu anul 2001, ca subsidiară a Dial Telecom Cehia, fiind apoi preluată, în 2007, de grupul Digital Cable Systems.