Florian Gheorghe

Diana Dumitrescu ne tratează pentru prima oară cu… spatele! FOTO

mireasă, Regina

Fostul model dar și prezentatoare de televiziune, la 37 de ani, Diana Dumitrescu pare că se simte mai bine ca niciodată în pielea sa.

Prezentatoarea emisiunii ”Mireasa” (Antena 1), fosta actriță din ”Regina” ori ”Iubire și onoare” a prins curaj și a ”înlăturat” pentru prima dată cumințenia provincială de care a dat dovadă până acum în relația cu cei care o admiră pe internet.

Devenită anul trecut mama unui frumos băiețel, Diana și-a recăpătat repede formele sexy, ba mai mult, grație unui regim strict și a antrenamentelor la sala de gimnastică a devenit mai aspectuoasă ca niciodată în ultimii zece ani. Mândră de cum arată, actrița ne-a arătat ”fața” sa de dimineață, într-o zi de vacanță la munte, așa cum descrie ipostaza fotografică. Poză în care, de fapt, Diana s-a lăudat  mai degrabă posteriorul său.

Diana Dumitrescu s-a căsătorit în urmă cu doi ani cu Alin Boroi, căruia i-a dăruit și un băiețel, Carol Anton.

Ultimele Articole