,,Proiectul național Digital UP și-a propus, simultan, să crească nivelul de conștientizare al antreprenorilor cu privire la necesitatea adaptării la noua tendință a economiei globale, transformarea digitală, să asigure implicarea industriei tehnologiei, precum și a autorităților naționale și locale în susținerea acestei transformări”, a susținut doamna Cristina Chiriac, președinta CONAF, în cadrul celei de-a cincea dezbateri a proiectului ,,Digital UP. Dezvoltare antreprenorială pentru IMM-uri”, care s-a desfășurat joi, 30 martie, la Cluj-Napoca.
,,Împreună cu partenerii noștri și cu invitații la dezbateri punem accentul pe importanța facilitării accesului antreprenorilor la expertiză și la o serie de infrastructuri digitale, tehnologii, și inteligență artificială. Afacerile, fie ele mari, sau mici, trebuie să se adapteze progreselor rapide ale tehnologiei pentru a supraviețui într-un viitor dominat de incertitudini, pentru a rezista în piață și pentru a rămâne relevante pentru parteneri și clienți”, a observat Cristina Chiriac, Președintă CONAF.
„Digitalizarea este o prioritate a guvernului, stabilitatea politică este extrem de importantă pentru economia României, și se va menține și în viitor, iar predictibilitatea este un obiectiv esențial, a declarat Mircea Abrudean, Șeful al Cancelariei Prim-ministrului. Executivul actual are o mare deschidere la dialog, atitudine demonstrată de întâlnirile frecvente pe care premierul și echipa sa o au atât cu reprezentanții mediului de afaceri, cât și cu reprezentanții sindicatelor”, a adăugat domnul Mircea Abrudean.
,,Felicit CONAF pentru ceea ce fac și, mai ales, pentru că aduc pe agenda tuturor și subiectul egalității de gen. Egalitatea de gen și drepturile femeilor trebuie să rămână un obiectiv prioritar pe agenda politică națională și europeană. Sunt onorat că am avut prilejul să deschid acest eveniment, cu atât mai mult cu cât s-a organizat acasă, la Cluj-Napoca. M-am bucurat să pot împărtăși participanților multe dintre realizările Guvernului, fiind mereu un promotor puternic al mediului privat, al Clujului și al tuturor celor care contribuie pentru a face din România o țară modernă și prosperă!”, a declarat oficialul român în cadrul conferinței.
,,Transformarea digitală a companiilor trebuie să activeze inovarea, iar guvernul pune la dispoziția antreprenorilor în acest moment jumătate de miliard de euro, din fonduri europene, prin două proiecte pentru digitalizare și automatizare”, a precizat domnul Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
,,Inovarea este cea care ar trebui să fie activată, în tandem cu procesul de digitalizare, reprezentând un potențial uriaș de dezvoltare pentru țara noastră. Segmentul dedicat digitalizării al PNRR are o valoare uriașă, de peste 2,6 miliarde euro. Proiectele care sunt cu valori între 20.000, până în 100.000 euro urmăresc integrarea unor criterii ale digitalizării. Până pe 30 iunie, puteți accesa acest buget în valoare de aproximativ 350 milioane de euro. Este o oportunitate uriașă. Puteți depune cereri de finanțare și noi încercăm să facem astfel încât să accesați banii destul de rapid. Pe lângă digitalizare, accentul îl punem și pe echipamentele care privesc automatizarea, nu doar partea soft. Bugetul total pentru cele două apeluri de proiecte este de 500 milioane de euro, fiind loc pentru toți cei care își doresc să se modernizeze. Vor ajuta și la creșterea productivității muncii. Acestea, în timp, vor genera o creștere a PIB-ului. În ceea ce privește inovarea în domeniul IT, sper în POCIDIF, până nu vine rotativa, să putem să punem pe picioare inovarea. Nucleele de inovare regională se conectează foarte bine la zona de IT. Modelele de business trebuie regândite, acordând prioritate cercetării, inovării și dezvoltării”, a afirmat domnul ministru Marcel Boloș.
,,Colaborarea dintre mediul privat și administrația statului este cea mai importantă strategie care susține dezvoltarea economiei”, a declarat domnul Marius Poșa, subsecretar de stat în Ministerul Cercetării.
,,Când am venit la Constanța, la prima ediție a proiectului Digital UP, eram puțin sceptic. Am zis că eu susțin doar proiectele care sunt fezabile și în care cred cu adevărat. Dat fiind faptul că am fost prezent la toate edițiile și sunt lângă voi și astăzi, la a cincea ediție, denotă faptul că acest proiect național este unul extrem de fezabil. De când mă aflu în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, am reușit să îmi triez o echipă de lucru productivă și să aducem lucruri foarte bune în transformarea digitală. Cea mai bună veste este că ieri, cu succes și mare bucurie, a trecut în Parlament celebrul cloud Guvernamental, cea mai importantă investiție pe care România o desfășoară în domeniul transformării digitale. Noi l-am gândit ca o platformă, nu o zonă de stocare. El va da posibilitatea să interacționăm, să comunicăm între noi eficient. Ceea ce ne lipsește este coerența comunicării. Cloud-ul Guvernamental este o restructurare, o trasabilitate a ceea ce facem. Cred că cea mai importantă strategie este simbioza între stat și mediul privat. Vorbim despre cloud, acest liant între zona privată și partea guvernamentală, între administrația publică locală și centrală. Va fi greu să îi convingem să migreze, dar vom reuși. Este un prim pas, unul greu, dar dacă nu ne vom pune unii lângă alții, nu vom reuși mare lucru”, a prezentat domnul subsecretar de stat.
,,Digitalizarea este indispensabilă pentru mediul de afaceri din România, dar transformarea digitală este un proces complex, care presupune un parteneriat între antreprenori și ecosistemul tehnologiei informației”, a spus domnul Cătălin Manolache, National Sales Director MLE, Vodafone Business.
,,Realitatea este că mediul de business din România are nevoie de digitalizare. Digitalizarea nu mai este o opțiune, este o chestiune obligatorie care trebuie să se întâmple astăzi, care presupune multe lucruri, astfel că întotdeauna ai nevoie de un consultant care să te introducă în acest mediu extrem de dinamic. În fiecare zi apar noi provocări, soluții, tehnologii, opțiuni la care putem să ne gândim împreună, iar Vodafone reprezintă o prezență internațională și deține o expertiză de foarte mulți ani, iar acolo unde ni se termină nouă știința, venim cu ecosistem de parteneri puternici, de vendori, începând de la Oracle, Microsoft până la parteneri locali cu care reușim să implementăm soluții pentru business-ul dumneavoastră. Când spun optimizare vorbim din toate punctele de vedere, vorbim de cost, de timp, de soluții, de eficientizare, distribuție logistică, orice flow sau orice timp”, a declarat domnul Cătălin Manolache.
,,E clar că felicitările pentru CONAF sunt de la sine înțelese, dar vreau să mulțumesc antreprenorilor din Cluj pentru că aveți curaj și faceți ca lucrurile să se întâmple, iar rolul Vodafone Business este să vă ofere sprijin să faceți lucrurile mai simple, mai eficiente, mai ușoare, mai rapide, și împreună să trecem peste această barieră”, a adăugat domnul Cătălin Manolache.
„Pandemia de COVID-19 a accelerat adoptarea tehnologiilor digitale de către companii, acceptarea și utilizarea acestora de către consumatori, iar această tendință se va menține”, a spus doamna Elena Ungureanu, Country Manager, Visa România.
„Din dorința de a ajuta cât mai multe IMM-uri să beneficieze de avantajele plăților digitale, ne-am concentrat pe aducerea în România a unor soluții utile şi ușor de implementat: Tap to Phone, care transformă telefonul mobil în terminal de plată, şi Visa Direct pentru rambursări mai rapide la returnarea produselor cumpărate online cu cardul Visa. De asemenea, am lansat platforma Marile Afaceri Mici, cu resurse educaționale și oferte pentru IMM-uri. Eforturile noastre dau roade şi vedem tot mai multe companii care înţeleg această nevoie de digitalizare: unul dintre sondajele noastre de anul trecut arată că 7 din 10 IMM-uri din România consideră că transformarea digitală este importantă sau foarte importantă pentru dezvoltarea afacerii lor”, a precizat doamna Elena Ungureanu.
,,Deși România este asimetrică în ceea ce privește digitalizarea, sistemul său sanitar este însă mai avansat decât alte domenii publice la acest capitol”, a spus Dragoș Damian, CEO, Terapia Cluj.
,,Astăzi am vrut să vorbesc despre trei lucruri referitoare la digitalizare: Internet of Things, Machine learning și E-commerce. România este asimetrică în ceea ce privește digitalizarea. Internetul lucrurilor înseamnă că toate mașinăriile din casa noastră sunt legate cumva între ele. Și la noi, toate echipamentele sunt legate între ele. Fiecare echipament vorbește cu celălalt și sunt analizate de specialiști. Machine learning înseamnă că punem senzori pe echipamentele industriale. Acești senzori se uită la acțiunile robotizate și spun unde s-a întâmplat greșeala. Mașina lucrează pentru tine și o obligi să învețe fie din propriile greșeli, ori din greșelile celor care o operează. Al treilea element, E-commerce: vindeți-vă produsele pe platformele online. Oamenii vor vrea să cumpere orice de pe telefonul mobil. Sistemul Informatic Unic Integrat – SIUI, platformele spitalelor, consultațiile medicale. Sistemul sanitar din România este, față de alte domenii publice, câțiva pași înainte în ceea ce privește digitalizarea.”, a declarat domnul Dragoș Damian.
,,Instituțiile financiare acordă prioritate inițiativelor de transformare digitală, dar trebuie să țină cont de cerințele clienților, inclusiv de nevoile acestora de interacțiune umană”, a declarat Bianca Malaiu, director, sucursala Matei Corvin, UniCredit Bank.
,,Digitalizarea este un proces de interes pentru toate domeniile de activitate, inclusiv pentru cel bancar. Din 2020 încoace, nu uităm de relațiile cu clientul, interacțiunea umană, fizică, care în continuare există. Deși multe dintre procese sunt digitalizate și ajung să fie mult mai ușor de implementat, de stăpânit, asta nu înseamnă că legătura umană dispare. Banking-ul digital înseamnă economie de timp, operațiuni la distanță, mobilitate, flexibilitate, evoluția continuă de la banking-ul tradițional unde lucrurile se întâmplau pe hârtie. Operațiuni simple de transfer, care înainte durau până la 7-8 zile, în ziua de astăzi o poți face de oriunde din lume, rapid. Ai acces la informații, la conturile tale, iar faptul că nu mai este nevoie să te prezinți la bancă pentru orice, este un mare plus. În ultimii ani se pune accent pe serviciile bancare oferite IMM-urilor. Susținem companiile pentru dezvoltarea business-urilor, pentru activitatea curentă, proiecte, inclusiv co-finanțări din fonduri europene. Este foarte importantă susținerea clientului. Încurajăm semnarea actelor digital, iar faptul că ai un consilier dedicat care te ajută să-ți dezvolți business-ul este un mare plus”, a declarat doamna Bianca Malaiu.
Fondurile europene au susținut și intensificat finanțarea transformării digitale de către firme, iar companiile de consultanță și-au adaptat operațiunile pentru a asigura soluții complete, a observat domnul Călin Seprodi, EU Funds Manager, NOD.
,,În societatea actuală, digitalizarea nu mai reprezintă un țel spre care să ne îndreptăm ci o realitate cu care ne confruntăm și pe care o cerem zi de zi. Venită dinspre mediul personal, nevoia de digitalizare se extinde treptat și către mediul public și cel de business și are ramificații în orice domeniu de activitate, oricare ar fi acesta. Indiferent de industria în care ne desfășurăm activitatea, tehnologia ne asigură premisele unei dezvoltări durabile și sănătoase a afacerilor, într-o eră în care digitalizarea reprezintă viitorul. Network One Distribution, prin intermediul parteneriatelor strategice încheiate cu companii de tehnologie, consultanță și instituții de finanțare, vine în sprijinul IMM-urilor cu suport pentru toate etapele accesării de fonduri europene nerambursabile – de la identificarea nevoilor, la construcția, livrarea și implementarea proiectelor. Câteva mii de companii vor avea șansa unei modernizări complete a modului de lucru prin programul Digitalizare IMM”, a declarat domnul Călin Seprodi.
,,Nevoile de digitalizare ale firmelor sunt analizate de centrele de dezvoltare digitală pentru a oferi soluții adaptate acestora”, a spus doamna Bianca Muntean, Cluster Manager Transilvania IT.
,,Corelarea eforturilor pe care le facem, la nivel regional și local, este foarte importantă. Eu îmi doresc să ne unim forțele, să avem o voce unică, puternică. Începând cu anul 2017 s-a lucrat la structuri de tipul ONG, clustere, care sprijină digitalizarea în rândul IMM-urilor. Programul POCIDIF se va lansa în următoarele luni. Toate centrele de inovare digitală au început să lucreze începând cu luna octombrie. Observăm necesitatea de a adapta nevoile de digitalizare la nevoi concrete. Pornim cu un instrument, pus la dispoziție de Comisia Europeană, Auditarea Maturității Nivelului de Digitalizare, un fel de IQ digital. Practic, vrem să vedem de unde pornim în discuția cu beneficiarul. Să nu venim cu o ofertă standard, ci să vedem în ce stadiu de dezvoltare se află, iar apoi să oferim un plan de lucru. Training-uri, sprijin, testare, accesul la soluții tehnologice pe care IMM-urile le pot încerca înainte de a le achiziționa, pentru 12 luni de zile. Facem aceste sesiuni în care punem la comun atât companiile non IT, cât și cele de IT, pentru a-și găsi un limbaj comun. Îi ajutăm pe cei care vor să se digitalizeze. Vorbim despre PNRR, fonduri structurale, POCIDIF. Noi nu dorim o abordare de push technology, vrem ca beneficiarii să aibă mai multe opțiuni și variante pentru a decide ce este cel mai bine pentru ei”, a afirmat doamna Bianca Muntean.
,,Transformarea digitală este o tendință globală și s-a intensificat în regiunea central și est-europeană, companiile apelează din ce în ce mai mult la tehnologia creată de firmele inovatoare, dar în viitor antreprenorii români vor trebui să se pregătească să facă afaceri internaționale și să caute investiții pe piețele de capital de risc”, a spus domnul Alexandru Agatinei, CEO, How to Web.
,,Tot estul Europei este în continuă creștere și din ce în ce mai mult, nu este doar o piață pentru care scena globală ajută la dezvoltare, ci este interesată să facă parte din traiectoria ei. Scopul este să accelerăm noile business-uri, pentru o viață mai bună, pentru a rezolva probleme și a aduce soluții. Suntem martorii unei tranziții. Sunt din ce în ce mai multe companii care construiesc tehnologii și vizează mai multe industrii. De obicei, România nu este văzută ca o piață de scalare, firmele au nevoie de o piață globală, nu se pot opri la nivelul unei țări. Sunt puține industrii în România care pot să servească astfel. Noi vedem latura investițiilor private. Aceste companii în marea lor parte sunt finanțate atunci când au potențial de creștere și sunt finanțate de fonduri de investiții cu capital de risc, precum Venture Capital sau Angel Investors. Orice investitor privat are nevoie de instrumente pentru a ajuta companiile să crească, să își construiască echipele și dezvoltarea în România și în regiune. Acesta este rolul administrației. Sunt mulți jucători în piață, care formează un ecosistem sănătos. În care fiecare pilon știe ce se întâmplă în domeniul respectiv. Sunt șanse din ce în ce mai mari să construim ceva la nivel național și regional”, a spus domnul Alexandru Agatinei.
„Știm că atunci când vrem să vindem în online, prima dată ne vine ideea. Dar cel mai important este ce anume se întâmplă apoi și care sunt pașii de urmat pentru a avea succes. E-commerce-ul românesc a atins pragul de 6,3 miliarde de euro la finalul anului 2022. Anul acesta, se estimează că piața de e-commerce se va dubla. Loc este, însă trebuie să știi să îți alegi produsul potrivit, în momentul potrivit. Mulți comercianți comit câteva erori chiar înainte de a lista produsul în online și omit să facă analize pentru a descoperi dacă au produsele potrivite. Cum le alegi pe cele care îți vor aduce profit? Cel mai important este să analizezi atât produsul tău, cât și concurența. Foarte puțini își fac calcule. Atunci când decizi să vinzi în online, trebuie să știi dacă produsul tău este cerut în piață, cine mai vinde un produs similar, la ce preț este vândut acel produs și mai ales, ce caracteristici suplimentare are produsul tău. Trebuie mereu să plasăm produsul lângă concurenții deja existenți. De ce? Pentru că acum, online-ul îți arată imediat diferența dintre produse, totul se află la un click distanță. De aceea, este necesar să dai o importanță deosebită listing-ului și marketing-ului de produs”, a susținut doamna Claudia Stanciu, General Manager Algoritm.
,,Progresul rapid al transformării digitale influențează deja pozitiv și educația, deoarece deschide oportunitatea conectării și transferului de cunoștințe către și între copii”, a evidențiat Nicoleta Munteanu, Fondatoare Kids in Business, Vicepreședintă CONAF.
„Fac educație antreprenorială pentru copii pentru că vreau o lume în care copiii să devină oameni valoroși. Cum poți transforma o simplă idee, un talent într-o afacere. Lucrurile se schimbă. Fac educație antreprenorială atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pentru platforma WINGATE este importantă educația, comunitatea, accesul gratuit într-o comunitate cu femei antreprenor din toată Europa. Femei care sunt dispuse să te ajute pe tine să îți scalezi sau internaționalizezi business-urile, dar și networking. Acum, fără să ne dăm, seama, în momentul care ne conectăm, generăm business-uri, valoare și ne schimbam. Acest lucru se întâmplă atât cu copiii, cît și cu doamne antreprenoare. Un curs la distanță este bine venit. Totul se află doar la un click distanță și poți avea acces gratuit la aceste cursuri. Kids in Business este un proiect de suflet: o componentă de voluntariat și una de business. Fără educație și fără studiu, nimeni nu se îmbogățește peste noapte”, a declarat doamna Nicoleta Munteanu.
Domnul Ștefan Rusu, Expert Tehnic Inovare și Antreprenoriat – Platforma INNO și Atragerea Investițiilor, ADR Nord-Vest, a reamintit faptul că agenția oferă antreprenorilor informații privin accesarea fondurilor europene, sesiuni de pregătire, promovare și programe educaționale.
,,Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest contribuie la dezvoltarea durabilă. Impactul este undeva la 2,4 miliarde de euro, urmând să aducă în regiune aproximativ 4 miliarde până în 2027. În cadrul ADR Nord-Vest, eu reprezint departamentul INNO și atragerea investițiilor, unde oferim diferite pachete de informații investitorilor, dar și sesiuni de pregătire. Anul trecut, 175 milioane de euro au fost a investite în regiuni. Oferim promovare și programe educaționale. Cel mai nou proiect al nostru este primul accelerator din România din domeniul sănătății și științelor vieții”, a declarat domnul Ștefan Rusu.
,,Succesul transformării digitale a companiilor din România depinde și de competențele digitale ale angajaților, așa încât personalizarea este esențială”, a spus domnul Cătălin Niță, director executiv, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG)
,,Ne dorim să găsim soluții viabile prin care să deblocăm proiectele și documentele. Să trecem de la digitizare la digitalizare. FPPG și CONAF s-au întâlnit în urmă cu câțiva ani și de atunci se tot întâlnesc. Astăzi am venit să vă spunem că facem lucruri concrete, acest proiect IT 4 Energy, un proiect de a crește competențelor digitale ale angajaților din servicii care lucrează pentru sectorul de energie. Competențe digitale de bază și competențe avansate. Ascultând prezentările celor care au vorbit astăzi pe scenă, cuvântul zilei care a dat tonul a fost „personalizare”, întrucât a fost rostit de toți vorbitorii de astăzi sub o formă sau alta”, a declarat domnul Cătălin Niță.
„În esență, dezbaterile de la Cluj-Napoca au relevat impactul pozitiv al proiectului Digital UP, care s-a exercitat nu doar asupra antreprenorilor ce au conștientizat nevoia de a-și moderniza operațiunile, ci și asupra reprezentanților industriei tehnologiei, care au înțeles ce așteaptă mediul de afaceri de la oferta lor. Nu este un secret pentru nimeni că vom asista la o expansiune a adoptării transformării digitale de către afacerile care caută să reziste în piață. Într-un astfel de scenariu, companiile de tehnologie caută să impulsioneze inovația digitală și să-și nuanțeze ofertele către antreprenori, care se extind acum dincolo de crearea de rețele, colaborarea pentru implementare și securitatea cibernetică. Iată că la cea de-a cincea ediție a Digital UP, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene vorbește despre ce va urma după digitalizare, anume inovarea, ceea ce înseamnă că transformarea digitală este o opțiune pe agenda majorității afacerilor românești. Trebuie totuși să nu uităm că pentru afacerile mici și mijlocii introducerea noilor tehnologii necesită timp, putere, răbdare și dorința de a învăța și de a afla ceva nou”, a concluzionat doamna Cristina Chiriac.
Proiectul „Digital UP. Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri” este inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)* împreună cu Patronatul Femeilor Antreprenor (PFA), în parteneriat cu Visa, NOD și Wingate Project, susținut de Vodafone Business și moderat de către jurnalistul Alessandra Stoicescu.
Evenimentul a fost deschis de doamna Cristina Chiriac, Președintă CONAF, iar în calitate de keynote speaker ne-a fost alături domnul Mircea Abrudean, Șef al Cancelariei Prim-ministrului României. În calitate de speakeri, au fost prezenți: domnul Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, domnul Marius Poșa, Subsecretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, domnul Cătălin Manolache, National Sales Director MLE, Vodafone Business, doamna Elena Ungureanu, Country Manager, Visa România, domnul Dragoș Damian, CEO, Terapia Cluj, doamna Bianca Malaiu, Director, Sucursala Matei Corvin, UniCredit Bank, domnul Călin Seprodi, EU Funds Manager, NOD, doamna Bianca Muntean, Cluster Manager Transilvania IT și Consul Onorific al Republicii Estonia, domnul Alexandru Agatinei, CEO, How to Web, domnul Cătălin Niță, Director Executiv, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG), doamna Nicoleta Munteanu, Fondatoare Kids in Business, Vicepreședintă CONAF, domnul Ștefan Rusu, Expert Tehnic Inovare și Antreprenoriat – Platforma INNO și Atragerea Investițiilor, ADR Nord-Vest, doamna Claudia Stanciu, General Manager, Algoritm.
Parteneri media: Radio România Actualități, AGERPRES, TVR Cluj, Alo, Iași, Antena 3 Constanța, Antena 3 Vâlcea, Autobild, BiziLive, Capital.ro, Curs de Guvernare, Chindia Media, City Press Constanța, Club Antreprenor, E-Femeia, EM360, Evenimentul Regional al Moldovei, Focus Energetic, Gold FM, Iași TV Life, Infofinanciar, Iubim Brașovul, La pas prin Brașov, Litoral TV, Mașini și Utilaje, Obiectiv Vocea Brăilei, Profit TV, Radio Hit Iași, Revista Biz, Revista Cariere, Săptămâna Financiară, TeLeM Iași, Transilvania 365, Ultima Oră, ViaCluj TV, Vocea Vâlcii, Wall-street-ro, Psychologies, Energynomics, Transilvania Business, Financial Intelligence, Radio România Brașov, Radio România Iași, Radio România Constanța, Bucowina Plus, Trafic Media, Spot Media, Business Review, Fonduri Structurale, Kids in Business, Govnet.
*Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederație din România ce reunește interesele antreprenorilor în spiritul european al egalității de gen și egalității de șanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizație care promovează și susține antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent, care deschide orizonturi de colaborare și cooperare atât pe plan intern cât și internațional. CONAF a luat ființă ca urmare a necesității de a crea o cultură antreprenorială modernă, sustenabilă și echitabilă, nu numai pentru antreprenoriatul feminin, ci și pentru întregul mediu de business. CONAF are în componența sa 2 federații, 10 patronate, 5 asociații, 24 sucursale și peste 3.200 de companii.
CONAF organizează evenimente importante pentru societatea românească, centrate pe educație continuă, conștientizare și găsire de soluții pentru probleme și domenii de larg interes public. Dezvoltăm și finalizăm proiecte naționale cu un impact puternic, atât pentru societate, cât și pentru strategiile de dezvoltare ale autorităților centrale și locale. Printre proiectele noastre, amintim „Pactul pentru Muncă”, în parteneriat cu FPPG, „Pactul pentru Educație Antreprenorială”, seria de dialoguri deschise, „Turismul Românesc: Între impas și oportunitate”, proiectul național și seria de dezbateri „Pactul pentru Tineri”, ce au generat pe lângă ecourile în spațiul public, decizii legislative și schimbări pozitive de mentalități. Sute de speakeri și mii de antreprenori au dezbătut în cele mai importante orașe românești, cele mai stringente probleme, au încercat să găsească soluțiile optime și cele mai bune strategii de viitor.