Din 1 octombrie, titlurile Dafora înlocuiesc acţiunile Impact în BET (video)

BET, bursă, BVB, Dafora, Impact

 Odată cu intrarea în coşul acestui indice, titlurile vor putea beneficia de limita extinsă de variaţie de +/-40%.

Premiera a avut loc la finele săptămânii trecute, când acţiunile Impact au spart limita de variaţie şi au urcat cu până la 25%. Acestea însă vor fi excluse din coşul indicelui BET de la 1 octombrie, locul lor fiind luat de Dafora. În indicele BET intră cele mai lichide acţiuni cu excepţia societăţilor de investiţii iar componenţa acestuia este revizuită trimestrial de către Bursa de Valori Bucureşti. Principalul criteriu îl reprezintă lichiditatea.

Titlurile Dafora au înregistrat în ultima perioadă rulaje în creştere. Numai în septembrie au fost tranzacţionate pe bursă peste 121 de milioane de acţiuni, adică peste 12% din capitalul social al companiei specializată în serviciile extracţiei petrolului şi gazelor naturale. În acest interval titlurile au urcat semnificativ cu aproape 60%.

 Dacă la începutul lunii, acţiunile erau cotate la 6 bani, după aproape o lună au ajuns să valoreze mai bine de 10 bani. Interesul ridicat este pus pe seama contractului pe care compania ar urma să-l încheie cu Romgaz. Societatea de foraj petrolier şi construcţii a trecut de etapa de precalificare pentru o licitaţie în valoare de aproximativ 151,4 mil. lei.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel