“În consultanţă, încasările provin în principal din restructurări de credite, restructurări de personal, reorganizări corporatiste, asistenţă curentă. În domeniul litigiilor, cea mai mare pondere o au litigiile comerciale, recuperările de creanţe, falimentele şi litigiile de muncă. Litigiile de proprietate intelectuală, dreptul concurenţei şi arbitrajele continuă să fie în creştere şi să aibă o pondere importantă”, spune Ioana Racoţi, managing partner al Zamfirescu Racoţi Predoiu, firmă care, la rândul său, a înregistrat avans în 2009 faţă de anul trecut. Astfel, la finele lui august, firma avea o cifră de afaceri de 2,6 mil. euro, în creştere cu 15% faţă de perioada similară a anului trecut. Profitul aferent perioadei menţionate a înregistrat acelaşi avans.
“2009 a fost un an în care s-a muncit mult, în care proiectele «spectaculoase» au fost extrem, extrem de rare şi în care mentalitatea «no job too small» şi-a făcut apariţia şi în România”, a declarat pentru Business Standard Doru Boştină, managing partner al casei de avocatură Boştină şi Asociaţii. Acesta estimează, pentru firma pe care o conduce, un avans al cifrei de afaceri de 10-12% în acest an versus 2008. Şi firma Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu (RTPR), asociată anul trecut cu gigantul londonez Allen&Overy, vede creştere. Fără a da detalii, reprezentanţii firmei spun că au bugetat avans al încasărilor în acest an, iar primele opt luni au confirmat că strategia a fost una realistă.
Firmele care activează în asociere cu case de avocatură internaţionale sau birourile locale ale acestora spun că vor fi pe plus. “Cred că firmele ce constituie parte a unor alianţe internaţionale au ştiut să se poziţioneze mai bine în piaţa actuală, urmare a faptului că au trecut deja prin exerciţiul adaptării la un business afectat de criză, în alte jurisdicţii care s-au confruntat printre primele cu această situaţie”, spune Dragoş Radu, partener al RTPR. El menţionează că, în această perioadă, practici precum real estate sau M&A, care au generat venituri semnificative în anii anteriori, au fost "detronate" de mai puţin spectaculoasele restructurări – de afaceri, de finanţări – sau probleme de dreptul concurenţei, iar acest "pattern" s-a aplicat cam peste tot în lume, şi mai târziu şi aici.
Şi Daniel Badea, managing partener al biroului local al gigantului londonez Clifford Chance, declară că la nivelul lunii septembrie are un plus de 1%, fără a oferi alte cifre. Mai pesimişti, reprezentanţii Ţuca Zbârcea&Asociaţii spun că firma este, din punctul de vedere al încasărilor, “uşor” sub anul trecut. În ultimele luni, firmele de avocatură s-au confruntat, în unele cazuri, cu întârzieri a plăţii facturilor sau cu presiune pe tarife din partea clienţilor. Prin urmare, entităţile de profil trebuie, pe de o parte, să îşi păstreze clienţii tradiţionali, oferindu-le flexibilitate la servicii şi la preţuri, dar şi să selecteze cu atenţie clienţii noi. Clienţii care fac diferenţa sunt, spune Dragoş Radu, fie cei care vând afaceri profitabile, mai puţin afectate de criză, fie cumpărătorii care au cash şi apetit de risc oarecum mai ridicat.
La nivelul pieţei, printre cele mai interesante arii de practică, în acest moment, sunt restructurările, litigiile, proiectele în energie, dreptul concurenţei sau cel al muncii. Piaţa locală de avocatură este dominată de firme româneşti, primii trei jucători, din punctul de vedere al cifrei de afaceri în 2008, fiind Ţuca Zbârcea&Asociaţii, Muşat&Asociaţii şi NNDKP.