Dincolo de sindromul Superman: cum e să fii antreprenor în plină criză

antreprenori, Radu Tudorache, start-grow

“Meciul e pierdut de antreprenorii români”, exclamă implacabil Radu Tudorache, unul dintre cei mai cunoscuți business angeli români, care a investit până acum în peste 60 de start-up-uri autohtone. “Am fost la Gala ZF 100 companii din România. Știți câte companii din acest top mai sunt românești? Anul acesta doar 2 din 100 de companii. Asta înseamnă că noi ca antreprenori români suntem la un nivel mic, chiar și în comparație cu propria noastră economie. Și nu vreau să fac pronosticuri dar nu știu dacă la anul va mai fi vreuna.”

 

Cu toate astea, pe final de 2010, cel puțin patru start-up-uri autohtone o duc mai bine decât la începutul anului. După absolvirea programului Start&Grow, care le-a pus la dispoziție celor patru companii selectate în program consultanță strategică în valoare de 160.000 de euro, antreprenorii și mentorii deopotrivă pot spune prima condiție pentru ca antreprenoriatul să prindă rădăcini în România e renunțarea la sindromul Superman.

 

“Românul e individualist, lucrează numai pentru el și eventual pentru ai lui”, spune Mihai Stănescu, coach-ul celor 4 antreprenori din program. „Mi se pare că acest proiect a fost atât de reușit,  pentru că odată cu  acesta a început să se dezvolte o idee de care avem cu toții nevoie: cea de cooperare.”

 

Ce au învățat antreprenorii

“A fost ca o furtună ce s-a întâmplat în ultimele 8 luni aici. Nu exagerez când spun că a tb să mă reinventez de două ori pe zi”, spune Marius Dan, fondatorul business-ului  Tudor. Personal Tailor care vinde de la începutul anului servicii de consultanță de imagine și croitorie personalizată.

 

„Am învățat multe, mai ales pe partea financiară. Credeam că atâta vreme cât aveam facturi de încasat ne merge foarte bine. Ei bine realitatea mi-a demonstrat cât de mare e distanța între banii facturați și cei încasați și cât de importat e să îți administrezi fiecare bănuț chiar dacă ai un flux constant de numerar.”

 

„Dar și mai important, am învățat că eu nu pot să fac totul. Timp de 6 luni am făcut eu mai tot ce era de făcut. Apoi am învățat să am încredere și în alții. Am învățat să deleg, să am încredere că și colegii mei pot să se ocupe de clienți importanți. Multă vreme am crezut că antreprenoriatul este un one man show. Acum realizez că nu e așa.”

 

Bogdan și Răzvan Hobeanu, fondatorii Kenubi, o aplicației de căutare semantică a documentelor în computer, capabilă  spun că cel mai important lucru pe care l-au învățat este să facă lucrurile pe rând, în ordinea lor firescă și să nu se îngrijoreze dacă nu reușesc să lanseze un produs perfect în câteva săptămâni.  „Chiar dacă aducem 9 mame tot nu vom putea face un copil într-o lună. Nu  poți să sari peste etape”, spune Bogdan Hobeanu referindu-se la aplicația lor care urmează să fie lansată în ianuarie versiunea beta. „Ce e frumos la poveștile despre antreprenoriat e că îți dau o aură de Hollywood. Nu mai trebuie să te faci actor ca să ajungi pe coperta revistelor: poți să te faci antreprenor! Din păcate realitatea e cu totul alta.”

 

„Cel mai important lucru pe care l-am învățat aici e cum să facem greșeli”, spune Răzvan. „De fapt cum să facem greșeli cât mai rapid și cât mai bine. Și dacă nu vă place să greșiți eu vă recomand să înceapă să vă placă. E cel mai bun și mai rapid mod de a progresa.

 

Marius Tudosiei, proprietarul Băcăniei Vechi, care și-a deschis porțile în septembrie, spune că pentru el Start&Grow a fost asemenea unui combustibil cu cifră octanică foarte mare. „Altfel aș fi perfecționat proiectul la nesfârșit, poate că nici acum nu am fi deschis. Dar așa am deschis poarta, am dat ușa de perete și am început să facem lucruri.”

 

Alexandra și Stelian Șarleaantreprenorii din spatele centrului medical Asteco Lifestyle, spun că au avut de învățat importanța felxibilității: „Am ținut cu dinții de ideea noastră inițială – aceea de a deschide un centru medical integrat de tratament pentru bolile metabolice. Până când m-am confruntat cu primul pacient care se plângea de dureri de burtă. Apoi ne-am dat seama că prostia de a ne încremeni într-un proiect poate fi mult mai dăunătoare, și că astfel lăsăm oportunitățile să treacă pe lângă noi”, spune Stelian Șarlea.

 

“Dacă ar fi să rezumăm ultimele 8 luni am putea spune că am stat cu o mână în apă rece ca gheața, cu una în apă fierbinte și că în medie ne-a fost bine”, spune Alexandra. „La o lună și jumătate după ce ne-am lansat am trecut pe profit. Apoi în noiembrie am avut brusc o scădere 40% și am trecut la fel de brusc de la extaz la agonie. Acum încercăm să o luăm de la început fără să repetăm aceleași greșeli“.


Ultimele Articole