Money

Dîncu, despre plafonarea preţului la combustibil: În timp ce scade barilul, creşte preţul la noi

home3, Vasile Dincu

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, marţi seară, la Digi 24, că sunt constructive discuţiile din coaliţie pe tema preţului la combustibil. Ministrul afirmă, însă, că ”este o aberaţie” că preţul la benzină şi motorină creşte, în timp ce costul barilului de petrol scade, potrivit News.ro.

Vasile Dîncu a declarat, marţi seară, la Digi 24, că discuţiile despre plafonarea preţului la combustibil sunt constructive.

”Este cred, în acest moment, o dispută care este constructivă pentru că până la urmă va duce la o dezbatere internă pentru că nu poţi să spui că suntem la fel în toate proiectele. Pe de altă parte în văd pe domnul preşedinte al Senatului, domnul Florin Cîţu care vrea continuu să întărească un fel de discurs liberal. Nu toate lucrurile astea le-a făcut cât a fost premier, dar vrea să întărească acest discurs oarecum făcând o polemică internă. În această coaliţie, atât liberalii, cât şi noi, sigur că fiecare avem ideologiile noastre, avem proiectele noastre. Dincolo de asta răspundem unor cerinţe care se discută în alianţă”, a declarat Vasile Dîncu.

Întrebat dacă ministrul Finanţelor Publice sau cel al Energiei ar trebui să decidă în privinţa plafonării preţului la combustibili, Dîncu a explicat că ministrul Energiei trebuie să vină cu soluţia.

”Eu cred că ministrul de Finanţe contabilizează doar ceea ce producem noi, ceilalţi. Este cel care adună rezultatul faptelor noastre. Cred că ministrul Energiei, cu toată simpatia pe care o am pentru el, ar trebui să fie mult mai aplecat asupra acestei probleme. (…)Ne aşteptăm din partea ministrului Energiei să vină cu soluţii, după aceea ministrul Finanţelor să încerce să le pună în cifre, să vadă de unde să luăm banii. Dar trebuie să luăm nişte decizii, ori aceste decizii tehnice trebuie să le ia ministrul Energiei”, susţine Dîncu.

Întrebat, de asemenea, dacă este de acord cu această plafonare, Dîncu a catalogat drept ”o aberaţie” că preţul combustibilului este ridicat, în timp ce cel al barilului este scăzut.

”Nu sunt specialist în această chestiune, dar am văzut că şi alte ţări cum e Franţa au făcut acest lucru. Şi dacă au plafonat ei, sigur că nu se poate plafona decât pentru o perioadă de timp (…) Sentimentul este că avem o mişcare haotică în momentul acesta, nişte creşteri haotice care nu se recunosc în costuri, în alte elemente care ţin de preţul de piaţă, de preţul concurenţial. Se pare că nu există concurenţă ca să poată să scadă preţul la combustibil. În timp ce scade barilul, creşte preţul la noi, ori asta mi se pare că este o aberaţie din perspectiva unui program guvernamental”, a mai afirmat Dîncu.