Tot dereglementarea este soluţia şi pentru instituţiile de credit. Acum, „mama băncilor”, Banca Naţională, este cea mai mare frână în calea creşterii economice. Dintr-o instituţie ce într-adevăr trebuie să fie conservatoare prin funcţie s-a transformat într-una reacţionară şi nocivă prin filosofie. Limitarea creditării într-o perioadă ca aceea prin care trecem, prudenţă excesivă, lipsirea băncilor de libertatea de a-şi asuma riscuri antreprenoriale sunt tot atâtea prostii fără seamăn, şi nu sunt singurele.
Din păcate, cei care le plătesc sunt cetăţenii, sutele de mii de familii care au locuinţe ipotecate, micile întreprinderi lipsite de capital de lucru, antreprenorii care nu pot garanta doar cu ideea şi planul de afaceri. Reglementarea excesivă e drumul cel mai direct către minciună. Băncile menţin în portofolii bunuri imobiliare a căror valoare e cel mult un sfert din cea „evaluată”. Oamenii se chinuiesc cu rate care nu mai sunt sustenabile, iar piaţa imobiliară, ca să revin la ea, e tot mai blocată. De fapt, aceasta este o manifestare tradiţional europeană, americanii sunt mult mai flexibili. Dacă piaţa le dictează, vând cu 10 cenţi pe dolar fără regret. Nu poţi numai să câştigi. Cu lichidităţi chiar mai reduse porneşti alte proiecte. Dezvoltatorii români sunt îndrăgostiţi de ziduri, fie ele şi neterminate. „Give back the keys to the bank” („Daţi înapoi băncii cheile casei”) este o expresie înţeleaptă. Treaba băncii este comerţul cu bani, nu să colecţioneze ruine.
Tot aud pe unii şi alţii că au construit cu 1.000 sau 1.500 de euro pe metru pătrat şi se aşteptau să câştige 2.000 sau 4.000. Nu mai vorbesc de faptul că ar fi trebuit să-i coste 600, ceea ce ei cred că e „de lux”, dar astăzi acele spaţii ar trebui să fie fericiţi să le vândă cu 300 sau 500 de euro. Aud că unii încearcă să le închirieze, dar şi chiriile nu au cum să nu scadă.
Citeşte mai mult pe Adevărul