Diosi, OTP: Euro nu va coborî sub valoarea de 4,3 lei în 2010

banca, bani, capital, curs de referinta, curs de schimb, curs valutar, curs-valutar, dobânzi, euro, imobiliare, inflatie, Laszlo Diosi, leu, petrol

Laszlo Diosi a mai precizat că, OTP Bank a făcut ultima majorare de capital, în valoare de 7 milioane de euro, la sfârşitul anului 2009, motiv pentru care, în 2010, banca nu mai are în plan o majorare a capitalului.

În ceea ce priveşte planurile din România, acesta a afirmat că OTP a demarat o serie de proiecte în diverse domenii. „Avem proiecte în sectorul energetic, auto, imobiliare, dar şi în sectorul petrolier”, a declarat şeful OTP. Acesta a ţinut să precizeze faptul că România nu va avea probleme în sectorul imobiliar pe termen lung, şi asta pentru că, aici există o cerere masivă în termen de 1-5 ani pentru apartamente şi mall-uri.

2010, anul executărilor

Potrivit lui Laszlo Diosi, tendinţa de scădere a dobânzilor va continua şi în 2010. De asemenea, acesta a explicat şi faptul că, la nivelul executărilor garanţiilor se va înregistra o creştere accentuată. Diosi a menţionat că acest lucru se va întâmpla pentru că cele care erau în pericol în 2009, vor fi executate anul acesta.

„Va fi o perioada mai lunga. este posibil sa vedem si in 2012 o serie de executari silite”, spune Diosi.

Laslo Diosi spune că există şi clienţi care au înţeles gravitatea problemei. Iar după prima reeşalonare, ei îşi reiau comportamentul normal.

„Majoritatea acelor clienti la care am decis restructurarea creditelor au invatat cum sa-şi plătească ratele şi majoritatea îşi revine după prima rescadentare. Şi cei care nu reusesc mai au o şansa cu inca o rescadentare, insa atat. Majoritatea clientilor, dupa rescadentare, îşi reiau comportamentul normal”, explica şeful OTP Bank.

Din august 2009 şi până în noiembrie, creditele populaţiei trimise la colectare de bănci au crescut de 5 ori, la aproape 400 de milioane de lei. Băncile încep însă, să-şi piardă răbdarea, în condiţiile în care restanţele populaţiei şi ale firmelor au atins 8 miliarde de lei în noiembrie 2009. În aceeaşi perioadă din 2008, valoarea creditelor restante era de doar 2,8 miliarde de lei. Avansul puternic a venit, în special, dinspre creditele în valută unde întârzierile la plată s-au majorat de patru ori.