Ana Draghici

Directorul de operaţiuni al Ford România preia funcţia de director general al companiei

Craiova, Ford Romania

„M-am bucurat foarte mult de anii mulţi în care am lucrat pentru Ford şi în special am apreciat aceste ultime 18 luni petrecute aici în România. Având în vedere că Compania Naţională de Vânzări Ford România este pusă pe picioare, iar la Craiova începe producţia de motoare de volum şi vehicule, simt că acum este timpul potrivit să predau frâiele ca director general”, a spus Henrik Nenzen.

 

Nenzen este urmat în funcţia de director general al Ford România de Zoltan Brassai, în prezent director de operaţiuni al companiei, care va prelua postul începând cu 1 iulie.

 

Brassai a deţinut mai multe funcţii la Ford, inclusiv brand manager Ford Europa pentru vehicule din clasele C şi D, în Koln, precum şi de director operaţiuni pentru pieţe europene emergente, în Budapesta.

 

Ford produce la Craiova modelul Ford B-Max, care poate fi comandat în România din luna martie, la preţuri care pornesc de la 13.400 de euro. Comenzile vor fi onorate începând cu data de 15 septembrie.

 

De asemenea, grupul american produce la Craiova motorulEco Boost, de 1 litru.

 

Ford estimează că va produce în acest an la Craiova 60.000 de maşini B-Max, iar anul viitor 105.000 de unităţi, modelul fiind destinat în principal pieţelor externe.

Ultimele Articole