Money.ro

Directorul din CNADNR pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită a fost înlocuit din funcţie

CNADNR, DNA, fonduri externe, mită

„Nu am nicio informare oficială, dar colegii de la CNADNR mi-au spus că au făcut o modificare şi (Ciobanovschi, n.r.) a fost înlocuită. Altfel, am auzit numai zvonuri”, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.

 

Surse judiciare au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că, în urma unor audieri care au început miercuri seară şi s-au încheiat joi dimineaţă, procurorii anticorupţie au decis punerea sub acuzare a fostului director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara Ioan Maliţa, pentru trafic de influenţă, a unui director din cadrul CNADNR, Silvia Ciobanovschi, pentru luare de mită, precum şi a administratorului şi a directorului unei firme de construcţii de drumuri din Caraş-Severin, pentru dare de mită.

 

Conform surselor citate, procurorii DNA investighează o serie de contracte pe care firma din Caraş-Severin le-a obţinut în zona de responsabilitate a DRDP Timişoara, în perioada în care direcţia era condusă de Ioan Maliţa.

 

Potrivit aceloraşi surse, la finalul audierilor, cei patru au fost lăsaţi să plece, însă au interdicţia de a părăsi ţara.