Money.ro

Directorul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, amendat în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti

director, dosar, incendiu, maternitatea giulesti

Judecătoria Sectorului 6 a reluat miercuri dezbaterile în dosarul privind incendiul produs în 16 august 2010 la Maternitatea Giuleşti, în urma căruia au murit şase bebeluşi.

 

Instanţa a verificat documentaţia primită în urma adreselor care au fost trimise după termenul din 16 ianuarie, constatând că directorul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” nu a transmis o serie de documente medicale solicitate de către judecător. În acest context, instanţa i-a aplicat directorului spitalului o amendă de 2.500 de lei şi, totodată, a reiterat solicitarea pentru trimiterea documentelor medicale la dosarul cauzei.


Instanţa dispusese emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Urgenţă „Grigore Alexandrescu” prin care să fie solicitate informaţii despre starea actuală a copiilor îngrijiţi în unitatea sanitară după incendiul de la Maternitatea Giuleşti.

 

Totodată, instanţa ceruse de la Institutul Naţional de Medicină Legală lămuriri cu privire la rapoartele de expertiză medico-legală.

 

Instanţa Judecătoriei Sectorului 6 a stabilit la 27 februarie următorul termen de judecată din acest dosar.


În 16 august 2010 au fost duşi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, unde a izbucnit incendiul, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit atunci în incendiu. Două perechi de gemeni – doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă – şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

 

Parchetul a terminat în patru luni ancheta privind incendiul produs în 16 august 2010 la Maternitatea Giuleşti. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 6 în data de 6 decembrie 2010, iar procesul a început în 10 ianuarie 2011.

 

Procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Panait Sârbu”, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

 

De asemenea, fostul manager al unităţii sanitare Bogdan Marinescu, şeful serviciului tehnic Vasile Dima, şeful Secţiei neonatologie Adrian Ioan Toma şi electricianul Gigel Oprea sunt judecaţi pentru neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.


În 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, a izbucnit un incendiu în urma căruia şase nou-născuţi aflaţi în salon au decedat, iar alţi cinci au suferit vătămări corporale grave.

 

În acea zi, potrivit planificării, era de serviciu la salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi al Secţiei neonatologie, pe o tură de 12 ore, asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea. Aceasta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă nou-născuţii aflaţi în salonul de Terapie Intensivă. Astfel, la ora 18.24 a părăsit în mod nejusitificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor, cu consecinţe extrem de grave, potrivit procurorilor.

 

Din expertiza tehnică a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza supraîncălzirii elementelor de contact ale ştecărului montat pe cablul de alimentare cu energie electrică al aparatului de aer condiţionat.

Ultimele Articole