„Nu vreau să comentez decizia. Am fost înştiinţat ieri (luni – n.r) asupra acestei decizii şi atât este ceea ce pot să spun în acest moment. O să contest în instanţă această decizie. Sper să câştig şi să mă întorc în ING, de aceea nu vreau să comentez nimic”, a declarat, pentru NewsIn, Florin Cîţu.
Banca nu a dorit să ofere informaţii despre modul în care a încetat contractul cu Florin Cîţu şi nici nu a precizat cine a preluat funcţia deţinută de acesta.
În România, ING oferă servicii financiar-bancare, asigurări de viaţă, pensii private şi management al investiţiilor prin companiile ING Asigurări de Viaţă, ING Pensii SAFPAP, ING Bank, ING Lease, ING Commercial Finance şi ING Real Estate Investment Management.