Disponibilizări la Romtelecom. Cine pleacă voluntar primeşte compensaţii de până la 14.000 euro

angajati romtelecom, disponibilizari Romtelecom, ericsson, Romtelecom, Yorgos Ioannidis

„Acest program se va încheia miercuri, 30 iunie. În prezent, Romtelecom are sub 9.000 de angajaţi. Nu avem o ţintă cu privire la numărul de salariaţi care vor rămâne în companie până la finele anului, pentru că analizăm impactul mai multor variante de studii privind disponibilizările pe care le-am putea pune în practică”, a afirmat Ioannidis.

El a adăugat că salariaţii Romtelecom care vor pleca voluntar vor primi compensaţii de până la 14.000 de euro, în funcţie de vechime.

La începutul acestui an, Romtelecom a transferat către Ericsson România aproximativ 400 angajaţi care activau în departamentele Comutaţie şi Electroalimentare, în baza unui acord pe o perioadă de cinci ani pentru externalizarea unor operaţiuni de teren.

Pe de altă parte, operatorul a anunţat, în februarie, că va disponibiliza, de la 1 mai, un număr de 600 de salariaţi din divizia Operaţiuni, în vederea reducerii costurilor şi creşterii eficienţei companiei, pe fondul presiunii competiţionale.

La finele anului 2009, operatorul naţional de telefonie fixă avea puţin peste 10.000 de salariaţi.

Romtelecom este cel mai mare operator local de telefonie fixă.