Celebrul cuplu din industria media, care are o avere estimată la 250 de milioane de lire sterline, ar urma să divorţeze în această săptămână, potrivit theguardian.com.
Elisabeth Murdoch, în vârsta de 46 de ani, şi Matthew Freud, în vârstă de 50 de ani, au împreună doi copii: Charlotte Emma Freud, născută pe 17 noiembrie 2000, şi Samson Murdoch Freud, născut pe 13 ianuarie 2007.
Deşi despărţirea celor doi a făcut obiectul speculaţiilor de mai multă vreme, divorţul cuplului vine după un an de presupuse tensiuni între soţul lui Elisabeth Murdoch şi tatăl acesteia, Rupert Murdoch, din cauza prieteniei lui Matthew Freud cu Tony Blair. Fostul prim ministru britanic s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu fosta soţie a lui Rupert Murdoch, Wendy Deng, pe vremea când magnatul media era căsătorit cu aceasta.
Rupert Murdoch, în vârsta de 83 de ani, a divorţat anul trecut de Wendy Deng, în vârstă de 45 de ani, în ciuda faptului că prietenii lui Tony Blair au declarat întotdeauna că relaţia dintre Deng şi Blair a fost una platonică.
Tensiunile între soţul lui Elisabeth Murdoch şi tatăl său, Rupert, au crescut în intensitate, culminând cu faptul că magnatului media i-a fost interzis accesul la petrecerea organizată anul trecut de Matthew Freud, cu prilejul aniversării a 50 de ani, la care au fost invitaţi Tony Blair şi soţia sa.
În decembrie soţul lui Elisabeth Murdoch declara: „Îi voi fi etern recunoscător lui Rupert Murdoch pentru crearea lui Elisabeth, care este practic perfectă din toate punctele de vedere. Viziunile noastre diferă în mod dramatic pe diferite subiecte profesionale şi regret că aceste aspecte s-au răsfrânt asupra relaţiei mele cu el, care a devenit uneori una conflictuală. Dar în relaţia noastră am avem vremuri bune, după cum am avut şi vremuri rele. Amândoi însă o iubim pe fiica sa şi pe nepoţii lui (…)”.
Elisabeth Murdoch şi Matthew Freud s-au cunoscut în 1997 şi s-au căsătorit în 2001 la Blenheim Palace, din Woodstock, comitatul britanic Oxfordshir.
Cei doi nu au făcut niciun comentariu în legătură cu despărţirea lor.
Elisabeth Murdoch, care este unul dintre cei trei copii rezultaţi din căsătoria lui Rupert Murdoch cu jurnalista Anna Torv, este implicată în imperiul de media al tatălui său. În urmă cu trei ani, Elisabeth i-a vândut firma sa de producţie din domeniul audiovizual, Shine Group, tatălui său. Shine Group deţine formate renumite la nivel internaţional, precum „MasterChef” şi „The Biggest Loser”.
În afară de Elisabeth, Rupert Murdoch mai are cinci copii: Prudence MacLeod (din căsătoria cu prima sa soţie, Patricia Booker), James şi Lachlan (din căsătoria cu cea de-a doua sa soţie, Anna Torv) şi Grace şi Chloe (din căsătoria cu a treia soţie, Wendy Deng).