Anghel Alexandru

Putin schimbă istoria. La propriu

crimeea, geografie, istorie, literatura, Rusia, Vladimir Putin

Ministerul de resort a publicat o recomandare ca în toate școlile din Rusia să aibă loc o serie de ore cu tema „Crimeea și Sevastopol: semnificația istorică a acestora pentru Rusia”, scrie publicația rusă Kommersant.ru. Oficialii guvernamentali menționează în document că alipirea regiunii „este justificată din punct de vedere al dreptului internațional și al normelor morale și etice”, în condițiile în care puterea din Ucraina „a fost preluată de elemente de extremă dreaptă și rusofobe susținute de țările NATO”.

 

Instituția a făcut și următorul pas, publicând pe site planurile orelor și bibliografia pentru acestea. Singurele detalii care rămân la latitudinea școlilor sunt când vor avea loc aceste lecții și cine le va preda: profesorul de istorie, cel de literatură sau cel de geografie. Oricare ar fi acesta, misiunea sa este de a „evidenția validitatea reunificării din punct de vedere al legislației internaționale ș i al normelor morale și etice”, precum și „pentru a arăta caracterul pacifist și umanist al acțiunilor Rusiei”.

 

În cadrul tuturor orelor având ca subiect alipirea Crimeii la Rusia, profesorul este obligat să citeze declarația președintelui Vladimir Putin în fața Adunării federale din 18 martie 2014.

 

În școala primară, învățătorii le vor povesti copiilor despre natura din Crimeea și le vor propune să deseneze un peisaj de acolo sau să participe la un concurs de citire.

 

Începând cu clasa a cincea, cadrele didactice se vor concentra pe istoria regiunii pornind din secolul al VI-lea. Astfel, școlarii vor afla că peninsula Crimeea este „un pilon spiritual”, de unde ortodoxia s-a răspândit pe întreg teritoriul Rusiei.

 

Reprezentanții Ministerului rus al Educației numesc transferul regiunii la Republica Sovietică Socialistă Ucraineană de către Nikita Hrușciov un „moft”, care contravine Constituției Republicii Federale Ruse. Conform versiunii ministerului de resort, în anii 1990, Boris Elțîn a refuzat să sprijine Crimeea „din cauza presiunii venite dinspre statele occidentale”. Iar acum, în contextul în care puterea a fost preluată de „elemente de extremă dreaptă rusofobe”, a fost luată decizia de alipire.

 

Unii profesori, întrebați de redactorii Kommersant, spun că sunt pregătiți să discute evenimentele recente cu elevii, în timp ce alții sunt de părere că școala nu trebuie politizată.

 

 

Ultimele Articole