Cei trei laureaţi ai Premiul Nobel pentru Economie din acest an au dezvoltat o teorie care poate fi folosită pentru a găsi răspunsuri la întrebări din economia reală. Cum ar fi: de ce sunt aşa mulţi şomeri când există atâtea locuri de muncă disponibile sau cum afectează politicile economice rata şomajului. Teoria e însă aplicabilă nu numai pe piaţa muncii, ci şi altor pieţe, unde cumpărătorii şi vânzătorii nu reuşesc să stabilească întotdeauna un contact imediat. Un proces care implică consum de timp şi de resurse şi creează fricţiuni pe piaţă.
Cercetătorii au formulat o teorie globală pentru astfel de pieţe unde cererea nu se întâlneşte cu oferta. Peter Diamond a analizat fundamentele căutărilor de pe piaţă. Dale Mortensen şi Christopher Pissarides au extins teoria şi au aplicat-o pe piaţa muncii. Modelul lor ajută la înţelegerea căilor prin care şomajul, joburile vacante şi salariile sunt afectate de legi şi politici economice. Fie că e vorba de asigurările pentru şomaj sau reglementările privind angajarea sau disponibilizarea.
O concluzie a acestora este că cu cât plăţile pentru şomeri sunt mai generoase cu atât şomajul este mai mare iar căutarea unui job durează mai mult. Teoria a fost aplicată şi în alte pieţe. De exemplu pe piaţa imobiliară rezidenţială. În plus a fost folosită în chestiuni legate de teoria monetară, finanţele publice sau economiile familiale.
